joi, 11 martie 2010
sâmbătă, 6 martie 2010
SEX ŞI UMOR ÎN CINCI MINUTE
Karla, frumoasa mea căţeluşă Rottweiler avea o problemă de sănătate- chestii femeieşti şi prietenul nostru, doctorul Căpăţână i-a interzis să facă sex pentru o vreme.
Plimbând-o prin Grădina Mare, un brac german o linge puţin, pardon de expresie exact sub coadă şi până să intervenim noi, trece la acţiune. Reuşim să le stricăm cheful dar dulăul insistă. O identific pe proprietăreasa bracului fumând în bălării în spatele muzeului şi-o abordez cu rugămintea să-l ţină pe lângă ea până reuşim să ne îndepărtăm, fiindcă între cei doi era love mare.
Tipa zice că nu se amestecă fiindcă dulăul ei este major şi poa’ să facă sex cât pofteşte.
Bracul se apropie şi tipa îi prinde capul în palme. Până să pricep ce face, stăpâna îl pupă apăsat pe bot de vreo 5-6 ori alintându-l admirativ: băieţelul meu viril, bravo, bravo! Treci la acţiune mamă!
Dau să-i explic tipei ce-a făcut virilul ei cu botul exact cu trei minute în urmă dar, mi-o taie nervos:
-N-ai decât să te porţi ca pe vremea teutonilor cu căţeaua ta, madam, dar eu sunt o apărătoare a libertăţilor sexuale!- îmi aruncă ea băţoasă.
-Să-ţi fie de bine madam dar, spală-te musai pe dinţi!- zic şi iau drumul spre casă că avusesem parte de suficientă acţiune: sex şi umor dens în doar cinci minute.
Proză afurisită găsiţi pe http://doinapopescu.wordpress.com/
Plimbând-o prin Grădina Mare, un brac german o linge puţin, pardon de expresie exact sub coadă şi până să intervenim noi, trece la acţiune. Reuşim să le stricăm cheful dar dulăul insistă. O identific pe proprietăreasa bracului fumând în bălării în spatele muzeului şi-o abordez cu rugămintea să-l ţină pe lângă ea până reuşim să ne îndepărtăm, fiindcă între cei doi era love mare.
Tipa zice că nu se amestecă fiindcă dulăul ei este major şi poa’ să facă sex cât pofteşte.
Bracul se apropie şi tipa îi prinde capul în palme. Până să pricep ce face, stăpâna îl pupă apăsat pe bot de vreo 5-6 ori alintându-l admirativ: băieţelul meu viril, bravo, bravo! Treci la acţiune mamă!
Dau să-i explic tipei ce-a făcut virilul ei cu botul exact cu trei minute în urmă dar, mi-o taie nervos:
-N-ai decât să te porţi ca pe vremea teutonilor cu căţeaua ta, madam, dar eu sunt o apărătoare a libertăţilor sexuale!- îmi aruncă ea băţoasă.
-Să-ţi fie de bine madam dar, spală-te musai pe dinţi!- zic şi iau drumul spre casă că avusesem parte de suficientă acţiune: sex şi umor dens în doar cinci minute.
Proză afurisită găsiţi pe http://doinapopescu.wordpress.com/
marți, 2 martie 2010
INVITAŢIE FACE TO FACE
În perioada 3-7 martie 2010, vă aştept la Salonul de carte Bucureşti, ce se va desfăşura in elegantele holuri ale Muzeului National de Istorie a Romaniei.
Standul meu se află în aripa dreaptă, în capăt, lângă standul de cafea dar vă orientaţi şi după afişele de promovare ale romanelor Comisia ZÜRICH şi Dumnezeu era-n vacanţă.
Vă aştept cu romane proaspăt scoase din tipografie, fursecuri, autografe, mostre de proză afurisită live şi Ada.
Vă aştept şi pe Micul Scriitor http://miculscriitor.weblog.ro/
Standul meu se află în aripa dreaptă, în capăt, lângă standul de cafea dar vă orientaţi şi după afişele de promovare ale romanelor Comisia ZÜRICH şi Dumnezeu era-n vacanţă.
Vă aştept cu romane proaspăt scoase din tipografie, fursecuri, autografe, mostre de proză afurisită live şi Ada.
Vă aştept şi pe Micul Scriitor http://miculscriitor.weblog.ro/
DE ULTIMĂ ORĂ
Am câştigat procesul cu Banca Transilvania. Eu am avut dreptatea, ei aroganţa, lăcomia şi tupeul!
Dac-o vrea Dumnezeu, astăzi îmi apare romanul Dumnezeu era-n vacanţă
Amănunte la Cartea prin poştă
http://doinapopescu.wordpress.com/cartea-prin-posta/
Dac-o vrea Dumnezeu, astăzi îmi apare romanul Dumnezeu era-n vacanţă
Amănunte la Cartea prin poştă
http://doinapopescu.wordpress.com/cartea-prin-posta/
duminică, 28 februarie 2010
ABUZURILE DEMOCRAŢIEI:ARESTAREA LUI ZOE, VALENTIN şi NICU CEAUŞESCU
Istoria este rotundă şi se dă de-a rostogolul. În istoria României moderne dictatura şi democraţia au alternat zdrobind zeci de destine. Cât rău a făcut dictatura carlistă şi apoi comunistă este cunoscut. Gheorghiu Dej şi Ceauşescu au băgat cu uşurinţă pe toţi oponenţii politici în puşcării fiindcă ei însuşi fuseseră în repetate rânduri în puşcării şi aşa li se părea firesc. Cât sânge şi ce valuri de lacrimi au însemnat firescul lor nu vom ştii niciodată cu exactitate dar, gândiţi-vă bine la cât vă necăjeşte o amendă de parcare şi cutremuraţi-vă că milioane de oameni şi-au pierdut rostul şi viaţa scoşi în miez de noapte din casele lor şi mutaţi în domicilii obligatorii în Bărăgan,D.O.-urile sau azvârliţi în puşcării. Gândiţi-vă la disperarea ţăranilor cărora li s-a luat pământul în C.A.P.-uri şi la soarta celor care au avut curajul să se opună deschis colectivizării.
Sigur, este aproape o axiomă să vorbeşti de abuzuri şi suprimare de libertăţi în dictatură.
Dar în democraţie? Pentru că sistemele, faptele, deciziile înseamnă oameni nici democraţia nu a fost lipsită de abuzuri.
Cel mai elocvent exemplu de abuz în democraţie îl reprezintă arestarea lui VALENTIN, ZOE ŞI NICU CEAUŞESCU. Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se sterpezesc dinţii!
La fel de nedreaptă, eronată, inutilă şi cicatrizantă este arestarea lui Ştefan Andrei sau Corneliu Mănescu. A avea opinii poate deveni o erezie dacă libertatea cuvântului şi libertatea de opinie va mai dispărea vreodată din această ţară şi, din nefericire, istoria a arătat că se poate. Pentru cine nu înţelege, nu faptul că avem aere condiţionate şi cuptoare cu microunde definesc bunăstarea unui popor ci confortul de a putea spune ce gândeşti liber şi neîngrădit având ca singură cenzură bunul simţ şi evident, buna cunoaştere a subiectului despre care îţi dai cu părerea.
Scriind pe blog, m-am gândit că opiniile mele pot fii deranjante dar, mi-am asumat. Întotdeauna se găsesc indivizi cu interese obscure, deranjaţi că albu-i alb şi negrul-negru. Oamenii care acţionează în zona gri şi sunt şi mai caciorâţi la caracter se vor simţi atacaţi şi vor riposta: la vedere sau pe la spate!
Şi dacă vocea va fi înlocuită cu şoapta şi toleranţa cu îndârjirea, vai nouă şi copiilor acestei ţări!
Opiniile mele le puteţi citi şi pe http://doinapopescu.wordpress.com
duminică, 21 februarie 2010
ŞAMPANIE LA PET
Nişte amici de-ai mei sunt invitaţi la o nuntă cu sclipici în capitală. Cum viaţa românului nu curge pe un program riguros ca al neamţului, în dimineaţa nunţii s-au adunat toate nerezolvatele anului.
Ea la coafor, el în târg, au ratat pe rând cununia civilă, biserica şi fotograful şi gata-gata să rateze şi o parte din masă.
Întrând în Bucureşti, aglomeraţie pe DN1, jale! Pe la Băneasa calculează că le-ar lua o veşnicie să meargă la nişte prieteni în Berceni să se schimbe. Ochesc o stradă largă, pustie şi hotărăsc că este locul perfect pentru schimbat în haine de gală: nici nu-i vede careva, nici nu-i jefuieşte. Pentru siguranţă blochează uşile.
Cam fiţoşi ei de felul lor dar, ce să-i faci: timpul îi presa şi se mişcau în grabă fără se se mai formalizeze. Se dezbracară în mare viteză. Locul strâmt, disconfort maxim: ia sutienu’, dă-mi cămaşa.
El rămâne în chiloţi, doamna în bichini şi sutien drăgălaş. Se privesc şi îi umflă râsul.
-Iubito, dacă n-am fi aşa de presaţi de timp, n-ai scăpa!
-Cred că oricum nu scăpăm nici unul!- zice ea privind pe geamul şoferului cum opreşte o maşină de poliţie.
Un poliţist negricios se apropie ţinând o staţie mobilă într-o mână şi bastonul de Garcea veritabil în cealaltă:
-Actele la control şi mâinile la vedere pe volan!
-Vedeţi cam multe filme! Aveţi impresia că scot vreun pistol?- întrebă amicul.
-Nu, mi-e frică să nu-i scoţi duduii sutienul, că aşa a făcut unu’ acu’ un sfert de oră?
-Hai, dom’le, fii serios, ce-s nebun?
Între timp, amica copleşită de penibilul situaţiei dă se să îmbrace.
-Nooo! Nici o mişcare până nu vin jandarmii şi nu se fac fotografii!
-Eşti nebun, dom’le? Ce fotografii? Ce vrei de la noi?- zice ea alarmată.
-Ce vreau? Ce vreau? Adică încercaţi să mă mituiţi?- zice Garcea cu ochii în buletinul amicului.
-Nu dom’le dar, uită-te mai repede în acte şi vezi-ţi de drum!
-Băi, mie să nu-mi vorbeşti aşa! Vă fac poze, vă duc la secţie şi vă întocmesc proces-verbal !- zice poliţaiul important deschizând şi buletinul ei. După un moment de stupoare poliţaiul vorbeşte la staţie: Bă, nu mai veniţi cu duba, că perverşii ăştia nenorociţi sunt căsătoriţi! Da, ştiu, toţi sunt căsătoriţi, da’ ăştia sunt căsătoriţi între ei! Da, anulăm! Nici presă, nici nimic! N-are haz!
-Şi tu, calicule, data viitoare să vii cu o paraşută, că noi nu ne pierdem timpul de pomană în dispozitiv! Valea!
Fără să priceapă mare lucru, s-au îmbrăcat în viteză, bucuroşi că au scăpat cu darul întreg.
Amicul îşi privea cu coada ochiului nevasta, necăjit de umilinţa îndurată dar, nu zise nimic până la restaurant, de teamă să nu-i cedeze nervii şi să o vadă plângând.
Ajuns la nuntă, după două pahare, el, bun prieten cu naşul mare o scapă:
-Naşule, să-ţi spun drept, mare mirare că am ajuns, că era gata-gata să ne petrecem noaptea la poliţie. Şi-i spuse povestea pe îndelete.
Naşul, ciupit bine şi căpiat de râs îi spune:
-Băiete, ai scăpat ieftin! Pe mine m-au prins săptămâna trecută cu o ciută de 19 ani şi am decartat 300 de euro ca să nu cheme duba şi televiziunea! M-am zgârcit să mă duc la un hotel, că în Bucureşti ăştia au preţurile nesimţite şi m-a pişcat potera de m-a zvântat! Cu banii ăştia o cotoiam pe Gladiola de zece ori!
Naşul răsturnă un pahar de whisky pe gât şi întrebă mirat: Auzi, da’ poliţistul avea dreptate! Eşti cam pervers, tăticu’! Ce dracu’ căutai cu nevasta acolo? Nu te-ai îndurat la două-trei bonuri de masă pentru ceva prospătură?
-N-ai înţeles, dom’le că am oprit să ne schimbăm la festiv pentru nuntă?
-Ştii ce? L-ai prostit pe tăntălău’ de Garcea, da’ cu mine nu ţine flăcău! Adică vii tu din fundul ţării şi nimereşti din întâmplare taman în fieful amorului liber ales! Mă laşi! Pe faţa mea scrie că beau şampanie la pet?
Mai vrei? Proză afurisită şi alte răutăţi la http://doinapopescu.wordpress.com
PRIMUL CÂŞTIG DIN VIAŢA MEA
Din anii copilăriei, cele mai grozave amintiri le am din vacanţele petrecute la bunica mea, Mihaica, într-un sătuc cu câteva case, pe malul Siretului.
Nu pot spune c-au fost doar maci şi lilieci, fiindcă unchiul meu- zis pe motive temeinice Beleaua -tare-n clanţă şi de o zgârcenie apăsată, mi-a mâncat sufletul!
Dar, la un inventar serios, bucuriile rămân pe plus. În micul cătun erau copii puţini şi din ce ştiam eu, eram singura orăşeancă zglobie care sălta colbul uliţelor. Într-un an, în vacanţa dintre clasa I-a şi a II-a, locul de vedetă de oraş îmi fusese luat de un fraier cu ochelari. Eu m-am bucurat sincer şi zgomotos fiindcă fetele din sat ba aveau de spălat albii de rufe, ba de dat apă şi mâncare la animale, ba de făcut căpiţe de fân sau câte un cuptor cu pâine, aşa că joaca rămânea pe ultimul loc.
Orăşeanul mi-a transmis hotărât că strada şcolii este strada lui şi-mi porunceşte să nu calc prin glodul lui personal, că mă rupe în bătaie.
Zău? La mine-n cartier eu eram şerifa! Serios!- aveam şi-o insignă de tinichea, aşa că mesajele verbale transmise de bătăios nu mă-nspăimântau…
Eu nu aveam decât întâmplător drum pe-acolo însă supremaţia s-a rezolvat la trântă. L-am bătut cu metodă, până l-au scos babale din mâinile mele.
O vreme ne-am jucat suportându-ne cu dinţii strânşi, apoi armistiţiul a fost violat: mitocanul a zis “puţa”!
Morala a fost inutilă, ghiaurul era setat şi repeta ca un retardat. Până seara l-am bătut de vreo 4 ori. Când eram călare pe el şi-i dădeam mai vârtos, neaşteptat se schimbă raportul de forţe. Apare un zdrahon, unchi sau bunic şi-l recuperează.
Mă aşteptam să mi-o fur vijelios dar, spre uimirea mea, zice: dacă-l faci să nu mai zică cuvântul de ruşine fără să-l învineţeşti îţi dau un pepene roşu.
Nu voi înţelege niciodată de ce pepenilor verzi li se zice pepeni roşii.
Mă duc acasă la bunica să-i cer părerea. Era evident că bunica avea toate răspunsurile! Până ajung acasă mă răzgândesc… Cum să-i zic bunicii despre “puţă”? Pistă închisă!
Mănânc fără chef şi adorm cu greu. Tâlharul era imposibil de oprit şi cu bătaia, dar cu vorba bună! A doua zi, boul nu stia decât un refren: “puţă, puţă!”
Mă abtin cu greu, îl mai tăvălesc de vreo două ori, gândul paşnic mă ocolea şi pace.
Trece nenea Pepenaru’ pe drum şi mă întreabă:
-Ei, domnişoară, cum e? Ţa’ Mihaica mi-a zis că eşti deşteapta lumii! Ai rezolvat problema?
În momentele dramatice, cele mai grele întrebări îşi găsesc răspunsurile. Zic sigură pe mine:
-A mai zis şi-n dimineaţa asta, dar l-am numărat! Dacă mai zice de 18 ori atinge suta şi toată lumea ştie că dacă zice cuvântul ăla de 100 de ori i se usucă şi-i pică! După ce o să rămână fără, o să râdă tot satul de el! Nu se zice că fiecare pasăre pe limba ei piere?
Băiatul, care nu era urâţel deloc, a bolovănat nişte ochi, mai-mai să-i crape lentilele:
-Nene, e adevărat? Mi se usucă şi-mi pică?
-Mă, da’ caraghiosu’ ăla de tac’tu ce face mă, la Brăilă? Te-a făcut numa’ să se distreze, vericule! Când eşti tată de băiat, dacă ai ceva glagorie-n cap, ăsta-i primu’ lucru’ pe care i-l spui!
-Nene, să pune şi dacă zic în gând?
-Sigur!
-Ău! Atunci nu mai am 18! Ne priveşte îngrozit: poate cel mult trei!
Nea Pepenaru’, om de cuvânt, s-a prezentat cu trei pepeni la bunica-n bătătură.
-Ţine, ţa Mihaică, asta-i prima simbrie pe iscusinţa nepoatei mata!
-Atunci să fie pe sufletu’ lu tactu’ şi-a lu’ măta!- zice bunica, neştiind istoria.
-Ba nu, ţa’ Mihaică, asta nu-i pomană, asta-i plată la-nvoială. Asta mi-a fost tocmeala cu nepoata!
Seara am ajuns acasă şi bunica a tăiat un pepene:
-I-a şi mănâncă fată, că mi-a zis Pepenarul c-ai rânit pentru ei!
Am lăsat treburile aşa: cum era să-i zic bunicii că primul câştig din viaţa mea l-am produs cu “puţa”?!
Dacă ţi-a plăcut, citeşte proză afurisită la http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/30/o-cafea-cu-zoe-ceausescu/
sâmbătă, 20 februarie 2010
În pat cu un PAPĂ-LAPTE
Aveam vreo 4 ani şi bucuria mea când eram la ţară era să mă joc cu Neluţu a lu' Paraschiv, un băieţel frumuşel foc.
Într-o seară, tanti Voica, mama lui Neluţu, ne anunţă că a vorbit cu ţa' Mihaica, bunica mea şi că mă lasă să dorm la ei.
Emoţie mare!
Ne-am aşezat în pat şi Neluţu a adormit imediat...
Eu eram atât de pătrunsă de eveniment, că n-am dormit toată noaptea.
Chiar dacă habar n-aveam de sex şi ce fac fetele cu băieţii în pat, mi se părea o noapte istorică.
Prima noapte din viaţa mea când dormeam cu un băiat în pat!
Dimineaţă, când abia pusesem geană pe geană, Neluţu s-a sculat fercheş şi odihnit. Eu, nedormită eram destul de mârâită.
Tanti Voica mă întreabă bănuitoare:
-Dar de ce eşti supărată, fetiţă?
-Pentru că Neluţu s-a întors cu faţa la perete şi a adormit imediat!
-Te înţeleg, draga mea!- zice tanti Voica râzând în hohote. Se izbeşte leit lu' tac'su, ce să-i faci! Eu aşa păţesc de 20 de ani cu Paraschiv! Pune fundu la mine şi adoarme imediat! Pe Titi şi Neluţu nici nu ştiu cum i-am făcut! N-are ştofă, draga mea! Neam de Papă-Lapte!
Şi aşa, tanti Voica m-a făcut vedetă. Cine trecea pe drum, era informat în gura mare despre prima mea decepţie cu un mascul în pat şi de ignoranţa lui Neluţu-bolovan ca tac'su.
Cum în afară de un pui de curcă călcat de tractor nu se găsi un eveniment care să-mi depăşească păţania, toată vara satul a avut ce trăncăni.
Alte poveşti afurisite la http://doinapopescu.wordpress.com
SĂ NU DEZAMĂGEŞTI FEMEILE!
Un comentariu al prietenului meu, Mesagerul, mi-a adus aminte de un banc de acum 30 de ani.
O tipă trage la hotel dar, din lipsă de locuri este cazată cu un domn în cameră. Recepţionerul o linişteşte că patul, deşi matrimonial, este despărţit pe lung de o scândură de 30 de centimetri care asigură intimitate.
Cei doi se întind în pat, sting lumina şi se perpelesc până dimineaţă, fără să treacă de “baricadă”.
Dimineaţă, tipul o invită cu eleganţă la micul dejun, apoi la un cinematograf la matineu.
Ieşind de la film, tipa îi smulge pălăria din cap şi o aruncă peste un gard înalt de doi metri. Din două mişcări, tipul se repede la gard să-şi recupereze pălăria. La care doamna apucându-l de poalele lodenului:
-Stai domnule, binişor! Adică azi-noapte n-ai fost în stare să sări o pârlită de scândură de 30 de centimetri şi acum vrei să sări un gard de doi metri?
duminică, 14 februarie 2010
OUĂ PRINSE-N PORTIERĂ
OUĂ PRINSE-N PORTIERĂ
Eram clasa a XI a şi împlineam 18 ani. Chiar dacă eram conştientă că nu avem bani de o petrecere, îmi doream cu ardoare măcar un tort. Pentru că un tort pe comandă la cofetărie era devastator de scump, mi-am făcut calculul că un tort meşterit de noi în bucătărie n-o fi la fel de aspectuos dar va fi gustos şi rezonabil la costuri.
Mama nu s-a opus, calculând că este imposibil să găsesc ouă.
Sigur că dacă vrei ouă, cauţi nişte găini dar, locuiam în buricul târgului şi nu aveam zburătoare. De fapt cumpărasem o raţă însă, eu şi sora mea ne-am împrietenit cu Matilda şi n-am fost capabile să o punem pe varză. Poţi să-ţi mănânci prietena friptă?Asta până la Sfântu’ Ion, când vecinul nostru Ionel, care, evident, nu se-mprietenise cu ea a mâncat-o fără greţuri.
Sigur că n-a recunoscut dar, am văzut penele în bucutăria lor.
Casă naţionalizată, ce vrei! Ştiam şi de câte ori a râgâit jupânul după raţa cu varză…
Fuse, fuse şi se duse! Ajunsesem deja în toamnă.
Mă simpatiza o tipă la o cofetărie şi am rugat-o de opt ouă pentru tort. Fiindcă matricola mea de la liceul Bălcescu o intimida, a aşteptat să se mai subţie populaţia şi în locul celor opt ouă la preţ de bişniţă, mi-a dat un carton se ouă la preţ de mercurial, împachetat astfel să pară un tort de comandă.
Cofetăria era pe strada Republicii spre piaţă şi îi ziceam la Groapa, că se cobora într-un fel de cramă.
Urc emoţionată scările şi când să ies, izbeşte un năvleg uşa şi dă peste mine.
Strig cu disperare:
-Domnule, domnule, vă rog, ouăle mele! Se poate, sunteţi vandal?
-Da’ ce, şi dumneata ai ouă?- întreabă tipul năucit. Îmi pare rău! Te-ai înroşit la faţă! Te doare rău? Eşti ca o fetişcană…
Şi eu m-am lovit cu portiera maşinii şi nu mi s-au desumflat încă! Ai grijă măcar să nu strici tortul!
Am râs vreo săptămână de faza asta dar, cine râde la urmă râde mai bine.
Ouăle le-am mâncat omletă, pritocite pe gazieră, fiindcă n-am avut butelie la aragaz ca să coc blatul.
Mi-am făcut însă TURTALACEA LU’ STELA. N-aţi auzit? Posibil! E o reţetă cu circulaţie intensă în familie.
În vremuri demult apuse, înainte să se-apuce papaşa de gagicăreli şi scandaluri crunte, pe la diverse zile onomastice se reunea toată familia. Înainte să i să năzară vreuneia din surori câte ceva şi să pună de-un pui de ceartă, o soră mai mare a tatălui se lăuda cu tortul făcut de ea. Taică-miu se băga-n ciorbă curios:
-Mă, Stela, numai te lauzi cu torturile astea faimoase dar, nu ne serveşti niciodată! Numa’ gura de tine! Se vede că eşti neam cu Papuc!( Papuc era o rudă a bunicului, cizmarul satului, lăudăros fără pereche)
La care intervenea ţăţica, sora cea mai mare:
-Tu pe ce lume trăieşti, frate? Stela nu face tort! Ea face o turtalace şi o mănâncă singură, că-i e târşă s-o arate la cineva! Tu n-ai auzit de celebra TURTALACE A LU’ STELA?
De atunci, când tortul de mere sau se biscuiţi iese mai chinuit zicem că-i reţeta familiei.
Colegii mei mi-au cumpărat o pălărie roşie şi o păpuşă: prima păpuşă pe care am primit-o în viaţa mea!
În buna tradiţie a familiei, Turtalacea lu’ Stela arăta dezastruos şi am mâncat-o singură.
Mai multe poveşti la CUIBARUL CU OUĂ
http://doinapopescu.wordpress.com/category/cuibarul-cu-oua/
Eram clasa a XI a şi împlineam 18 ani. Chiar dacă eram conştientă că nu avem bani de o petrecere, îmi doream cu ardoare măcar un tort. Pentru că un tort pe comandă la cofetărie era devastator de scump, mi-am făcut calculul că un tort meşterit de noi în bucătărie n-o fi la fel de aspectuos dar va fi gustos şi rezonabil la costuri.
Mama nu s-a opus, calculând că este imposibil să găsesc ouă.
Sigur că dacă vrei ouă, cauţi nişte găini dar, locuiam în buricul târgului şi nu aveam zburătoare. De fapt cumpărasem o raţă însă, eu şi sora mea ne-am împrietenit cu Matilda şi n-am fost capabile să o punem pe varză. Poţi să-ţi mănânci prietena friptă?Asta până la Sfântu’ Ion, când vecinul nostru Ionel, care, evident, nu se-mprietenise cu ea a mâncat-o fără greţuri.
Sigur că n-a recunoscut dar, am văzut penele în bucutăria lor.
Casă naţionalizată, ce vrei! Ştiam şi de câte ori a râgâit jupânul după raţa cu varză…
Fuse, fuse şi se duse! Ajunsesem deja în toamnă.
Mă simpatiza o tipă la o cofetărie şi am rugat-o de opt ouă pentru tort. Fiindcă matricola mea de la liceul Bălcescu o intimida, a aşteptat să se mai subţie populaţia şi în locul celor opt ouă la preţ de bişniţă, mi-a dat un carton se ouă la preţ de mercurial, împachetat astfel să pară un tort de comandă.
Cofetăria era pe strada Republicii spre piaţă şi îi ziceam la Groapa, că se cobora într-un fel de cramă.
Urc emoţionată scările şi când să ies, izbeşte un năvleg uşa şi dă peste mine.
Strig cu disperare:
-Domnule, domnule, vă rog, ouăle mele! Se poate, sunteţi vandal?
-Da’ ce, şi dumneata ai ouă?- întreabă tipul năucit. Îmi pare rău! Te-ai înroşit la faţă! Te doare rău? Eşti ca o fetişcană…
Şi eu m-am lovit cu portiera maşinii şi nu mi s-au desumflat încă! Ai grijă măcar să nu strici tortul!
Am râs vreo săptămână de faza asta dar, cine râde la urmă râde mai bine.
Ouăle le-am mâncat omletă, pritocite pe gazieră, fiindcă n-am avut butelie la aragaz ca să coc blatul.
Mi-am făcut însă TURTALACEA LU’ STELA. N-aţi auzit? Posibil! E o reţetă cu circulaţie intensă în familie.
În vremuri demult apuse, înainte să se-apuce papaşa de gagicăreli şi scandaluri crunte, pe la diverse zile onomastice se reunea toată familia. Înainte să i să năzară vreuneia din surori câte ceva şi să pună de-un pui de ceartă, o soră mai mare a tatălui se lăuda cu tortul făcut de ea. Taică-miu se băga-n ciorbă curios:
-Mă, Stela, numai te lauzi cu torturile astea faimoase dar, nu ne serveşti niciodată! Numa’ gura de tine! Se vede că eşti neam cu Papuc!( Papuc era o rudă a bunicului, cizmarul satului, lăudăros fără pereche)
La care intervenea ţăţica, sora cea mai mare:
-Tu pe ce lume trăieşti, frate? Stela nu face tort! Ea face o turtalace şi o mănâncă singură, că-i e târşă s-o arate la cineva! Tu n-ai auzit de celebra TURTALACE A LU’ STELA?
De atunci, când tortul de mere sau se biscuiţi iese mai chinuit zicem că-i reţeta familiei.
Colegii mei mi-au cumpărat o pălărie roşie şi o păpuşă: prima păpuşă pe care am primit-o în viaţa mea!
În buna tradiţie a familiei, Turtalacea lu’ Stela arăta dezastruos şi am mâncat-o singură.
Mai multe poveşti la CUIBARUL CU OUĂ
http://doinapopescu.wordpress.com/category/cuibarul-cu-oua/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
