skip to main |
skip to sidebar
Istoria este rotundă şi se dă de-a rostogolul. În istoria României moderne dictatura şi democraţia au alternat zdrobind zeci de destine. Cât rău a făcut dictatura carlistă şi apoi comunistă este cunoscut. Gheorghiu Dej şi Ceauşescu au băgat cu uşurinţă pe toţi oponenţii politici în puşcării fiindcă ei însuşi fuseseră în repetate rânduri în puşcării şi aşa li se părea firesc. Cât sânge şi ce valuri de lacrimi au însemnat firescul lor nu vom ştii niciodată cu exactitate dar, gândiţi-vă bine la cât vă necăjeşte o amendă de parcare şi cutremuraţi-vă că milioane de oameni şi-au pierdut rostul şi viaţa scoşi în miez de noapte din casele lor şi mutaţi în domicilii obligatorii în Bărăgan,D.O.-urile sau azvârliţi în puşcării. Gândiţi-vă la disperarea ţăranilor cărora li s-a luat pământul în C.A.P.-uri şi la soarta celor care au avut curajul să se opună deschis colectivizării.
Sigur, este aproape o axiomă să vorbeşti de abuzuri şi suprimare de libertăţi în dictatură.
Dar în democraţie? Pentru că sistemele, faptele, deciziile înseamnă oameni nici democraţia nu a fost lipsită de abuzuri.
Cel mai elocvent exemplu de abuz în democraţie îl reprezintă arestarea lui VALENTIN, ZOE ŞI NICU CEAUŞESCU. Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se sterpezesc dinţii!
La fel de nedreaptă, eronată, inutilă şi cicatrizantă este arestarea lui Ştefan Andrei sau Corneliu Mănescu. A avea opinii poate deveni o erezie dacă libertatea cuvântului şi libertatea de opinie va mai dispărea vreodată din această ţară şi, din nefericire, istoria a arătat că se poate. Pentru cine nu înţelege, nu faptul că avem aere condiţionate şi cuptoare cu microunde definesc bunăstarea unui popor ci confortul de a putea spune ce gândeşti liber şi neîngrădit având ca singură cenzură bunul simţ şi evident, buna cunoaştere a subiectului despre care îţi dai cu părerea.
Scriind pe blog, m-am gândit că opiniile mele pot fii deranjante dar, mi-am asumat. Întotdeauna se găsesc indivizi cu interese obscure, deranjaţi că albu-i alb şi negrul-negru. Oamenii care acţionează în zona gri şi sunt şi mai caciorâţi la caracter se vor simţi atacaţi şi vor riposta: la vedere sau pe la spate!
Şi dacă vocea va fi înlocuită cu şoapta şi toleranţa cu îndârjirea, vai nouă şi copiilor acestei ţări!
TORENT PRESS |
DOINA POPESCU BLOG |
LA TANTI ELVIRA |
Micul Scriitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ei, mai zi ceva dacă mai poţi...