COCOŞ FĂRĂ RANDAMENT

În postarea VACANŢĂ CU VACI am scris cuvântul “randament” şi mi-am adus aminte de una bună din copilărie.


Eram la ţară şi coana Moaşa, “telectuala” satului umbla cu un cocoş sub braţ.

Un moş, trecând pe uliţă o întreabă:

-Ce faci, coană Moaşă cu cucoşul?

-Mi l-a dat Frosina lu’ Ion Albu să-l bag în probe ca să văz ce brânză face!

-Da’ cucoşu’ pestriţ ce-are?- zice moşul cu mirare.

-L-am băgat demult la supă, că nu mai dădea randament!

Mie mi-a plăcut cuvântul randament dar m-a derutat tare mult aia cu brânza: eram eu mică dar cucoş care să facă brânză, zău că nu văzusem.

M-am dus la mamaia Mihaica dar, avea ograda plină de babe, că făcea plăcinte la cuptor în bătătură şi după obicei, sătura tot satul.

Bucuroasă că pot să zic “randament” de faţă cu toată lumea, am povestit isprava cu cocoşul.

Babele, nu chiar proaste, stăteau mai bine decât mine cu neologismele şi înţelegând cam ce le povestesc s-au îndoit de râs.

Până s-au liniştit, hop şi coana Moaşa, care locuia vis-s-vis de mamaia Mihaica.

-Babelor, iar aţi tăbărât pe plăcintele lu’ ţa’ Mihaica?

-Ho, că nu te păgubim pă tine! Dă şi ea de sufletul lu’ Ilie!

-Ei, ba de-a lu bâtu, bâtica, a lu’ mamica şi-a lu’ nenica, mai slăbiţi-mă cu Ilie!-zice mamaia Mihaica, după trai urgisit cu moş Ilie, cu care fusese măritată cu sila de familie.

Coana Moaşa care se voia vedetă se bagă în vorbă:

-Uite, mi-am luat cucoş tânăr, în mare putere, că Bălţatu’…

-Ştim, ştim, nu dădea randament!- strigă babele în cor.

Eu, fără să pricep cum e cu randamentul cocoşului am povestit toată vara în sat povestea cu cucoşul şi toată lumea asculta cu gura căscată, apoi dă-i râs.

Într-o zi, hop mama, vine să mă ia acasă! Acum, ce-i drept, cât de mică, la ţară mergeam singură dar de întors, venea cineva după mine, că altfel nu mă urneam. Că cine-i ăla să-şi lase cuibul cald de bună-voie?

Îi spun şi mamei povestea cu randamentul şi mama, ca să deturneze sensul discuţiei zice către bunica:

-Mamică, da’ de unde ştie coana Moaşa de randament?

-Păi, ea-i femeie cu multă şcoală, nu ca noi! Şi abonată la revista Femeia… Şi ca să smintească urechile babelor, îşi frânge limba cu vorbe de mare boiereală: randament, ultra, evident! Da’ ea ce să zică săraca? Că a luat un cucoş plocon?

Îşi pune moţatu’ la supă şi se văicăreşte c-a rămas fără cucoş!

Acuma, ce-i un cucoş colea? Dacă coana Moaşa-ţi zice de la obraz, o laşi să-şi aleagă pintenatul. Cu vorbele-astea meşterite din reviste mi-a mâncat şi mie vreo trei frumuşei!

-Te-ai lăsat mata păcălită?- întreb eu necăjită.

-Evident!- zice bunica râzând.

Post-it Comisia ZÜRICH

În blogul meu din Wordpress, Doina Popescu's Blog am postat şi capitolul al II-lea din romanul COMISIA ZÜRICH. Spor la citit!
http://doinapopescu.wordpress.com/romanul-comisia-zurich/capitolul-al-ii-lea-cartea-railor/

UNGUROAICA ŞI MAIORUL

Eram datoare cu o poveste nouă despre întâmplări vechi cu Ody (ştiu că se scrie Ady, dar îmi sună mai familiar aşa). Deci, eram în convocare la armată, undeva pe la Dâmbul Morii, pe unde-i un Mc acum şi o benzinărie garnisită cu cele mai urâte curve. Ba nu, am văzut la Budapesta unele chiar mai slute.

Cum spuneam , împărţite pe plutoane şi la oareşce distanţă unele de altele, teoretic, ne făceam exerciţiile.

Durerea era evident pasul de defilare, fiindcă urma să depunem jurământul. Toate plutoanele erau în vervă maximă şi comandantele de pluton dovedeau cât de scârbe pot fi cu propriile colege.

Stăteam cu fetele la umbră; ele fumau şi eu spuneam bancuri cu sau fără sex, mirându-ne cât erau de fugărite celelalte. Ştiam că toţi ştabii sunt în zonă dar, îmi imaginam că sunt normali la cap şi stau la umbră.

Din senin apare un Aro de armată şi în dreptul nostru ia curba strâns în timp ce frânează. Se înclină spectaculos dar dă Dumnezeu şi nu se răstornă.

Maiorul Mitroi, ţigănos, mărunţel dar bărbăţoi, cu binoclu de gât şi centură cu diagonală, de parcă era aterizat din filmul ŞOSEAUA NORDULUI începe să urle:

-De două ore aştept să vă vină mintea la cap şi voi vă hliziţi într-una. Vă arăt eu ce-nseamnă armată şi disciplină! Facem instrucţie până mâine în zori! Pluton, comanda la mine!

Ne aliniem cu chiu cu vai, luăm bază, ne foieşte puţin şi strigă:

-Studenta Dumitru, te însărcinez…

-Aici, în faţa plutonului?- îşi pune Ody mâinile-n şolduri…

-E şaij’de lei o cameră curată la hotel!- se mai aude-o voce.

Enervat, Mitroi urlă spre unguroica poznaşă:

-Te învăţ eu disciplina: salt înainte!

-Cine ? Ioooo? – zice Ody mirată. Salt înainte? Ia ascultă băi, maioraşule! Io am venit din Ardeal tocmai la Bucureşti la facultate ca să fiu studentă, nu să mă dau cu ţâţele de pământ! Şi ele la fel! Nu se dă nimeni cu ţâţele de pămât, e clar fetelor?

Maioraşul s-a întors cu spatele, a urcat în Aro şi dus a fost, nu înainte ca celălalt ofiţer care-l însoţea, un colonel libidinos, care-nghesuise o colegă cu câteva zile înainte, să ne ameninţe că ne pune să repetăm convocarea.

Între convocare şi jurământ a fost o săptămână liberă. Am fost pe munte cu soţul meu dar, soacră-mea i-a dat o conservă expirată şi ne-am intoxicat amândoi, fiind internaţi la spitalul Victor Babeş, eu la etajul I, el la II. O colegă mi-a adus hainele de armată, m-am schimbat în budă, am forţat geamul şi-am fugit din spital ca să depun jurământul.

La jurământ, colonelul libidinos a venit cu un coş de flori ca să premieze plutonul care bate cel mai bine pasul de defilare.

Noi, drăcoasele am luat coşul de flori dar, nu ne-am lăsat pupate. Eu am bănuit că moşul a adus florile de sanchi, ca să aibă pretext să-şi depună balele pe noi, aşa că

le-am instruit puţin pe fete cum să se eschiveze.

Cum se obişnuia atunci, erau aduşi cu forţa o mulţime de soldaţi, sportivi şi oameni ai muncii să asiste şi să aplaude. Trecea libidinosul prin dreptul nostru, întindea floarea şi când dădea să ne sărute, arătam spre musculoşii de la Steaua:

-Vă rog, nu mă sărutaţi că sportivul acela este prietenul meu şi-i gelos rău: ne bate pe amândoi! Toate, aceeaşi poveste…

După faza asta maiorul Mitroi trebuia să ne ridice în grad. A refuzat cu pumnii strânşi.

Un general de gaşcă a venit să ne pună tresele personal. Operaţiunea a început cu mine, fiindcă la armată au o fixaţie cu şefia:

-Domnule general, vă rugăm să ne sărutaţi apăsat pe amândoi obrajii, că nu se ştie dacă mai apucăm să ne pupăm cu vreun general vreodată în viaţă!

-Onoarea e de partea mea domnişoară, că la vârsta mea nici eu nu mai am şanse să pup fete de 19 ani!

Nu am informaţii certe dar, probabil libidinosul s-a sinucis!

M-am întors la spital şi am intrat senină pe poartă declarând că vin în vizită la… mine!

LECŢIA DE SEX

ENGLEZII NU AU SOACRĂ?

Savanţii englezi au stabilit în urma unui studiu că omul, mai bine spus creierul uman  este bombardat zilnic cu aproximativ 10000 de cuvinte!

ATÂT DE PUŢIN?

Domnule dar, englezii nu au soacră?

Sigur, admitem că sunt stabili financiar şi soacrele fac croaziere în jurul lumii la preţ redus sau îşi beau ceaiul cu rom în case de bătrâni fericiţi.

Dar mie estimarea tot mi se pare eronată. Se compară englezoaica acră şi scrobită cu gureşa româncă sau cu neobosita italiancă?

V-aţi certat vreodată cu o franţuzoaică? Păzea! N-o să ţineţi ritmul!

V-aţi uitat la Copii spun lucruri trăznite? Aţi văzut ce-i la gura lor?

Să vedem studiul  de caz pe latini cu accent pe români, pe italieni şi mai discutăm!

Citiţi Proză Afurisită şi pe http://doinapopescu.wordpress.com

BĂTUT ŞI CU CAPUL SPART

Prima zi de tabără. Fierbeam de nerăbdare să ne cunoaştem între noi, să plecăm pe munte dar, înţepeniţi în uniformele de pionier, prezentam onorul la drapel.
De la dormitoarele de la etajul unu se aude un răgnet: Pişatuleee, tu mi-ai luat centura, bă? Lasă gluma!
O profă de română de la altă şcoală, care demonstrase în tren că era o scorpie absolută preia problema: investigaţii anchete, îl bagă pe nefericitul Georgică la izolare pentru trei zile. Pedeapsa era criminală, tabăra ţinea şapte zile!
Au încercat alţi profesori să intervină, a plâns băiatul de-a leşinat, profa a rămas pe poziţii. Izolarea era o cameră lângă spălător în care erau închişi eventualii nefericiţi depistaţi cu păduchi.
A  doua zi la masă, un alt elev povestind faza, repetă infamul cuvânt: Pişatu’…
Oricum era o erezie să vorbeşti la masă dar să spui şi cuvântul interzis… Belea!
Evident, spre bucuria lui Georgică, Păun îi ţinu companie.
Profesorii fierbeau dar, acritura era nevasta unui tovarăş şi nu îndrăznea nimeni să-i sufle-n ciorbă.
Noi ceilalţi, am recuperat şi pentru izolaţi cu drumeţiile pe munte, am dansat am jucat tenis de masă, până când pedepsiţii au fost eliberaţi strict la termen dar nu oricum ci sub supravegherea Ghionoaiei.
O învăţătoare ne spusese de ce avea profa de română bătăturile atât de sensibile: feciorul ei avea o disfuncţie şi făcea noaptea pe el.
Cum în armată colegii îl batjocoreau, puştiu’  şi-a cam pierdut minţile şi a strâns  pe unu’ de gât.  În final tipul a fost salvat după trei săptămâni de spitalizare dar feciorul a fost condamnat. Se pare că acesta era motivul pentru care profa îl apăra pe Valentin. Îl ţinea numai după ea, îi curăţa mărul de coajă, îi cumpăra napolitane.
Cu o seară înainte de plecare, la focul de tabără, Georgică, pedepsitul din prima zi vine alergând:
-Tovarăşa, tovarăşa, Pişatu’ are capu spart!
Apare şi Valentin plângând, cu tâmpla sângerândă.
-Idiotule, marş la izolare pentru trei zile!- strigă profa isterizată la Georgică.
O profă de franceză se bagă-n vorbă:
-Ho, madam, rămâi cu el aici sau îl iei acasă la tine, că mâine se termină tabăra!
Profa de română face ochii mici şi se întoarce spre Valentin:
-Ia ascultă, mă! Cum ziceai că te mai cheamă?- întreabă profa de română cu ochii ei de aligator.
-Pişatu’ Valentin, clasa a VI-a C.
-Aha, şi bătut de soartă şi cu capul spart!- zice profa de franceză. Profa de română-şi înghiţise cuvintele.
Noroc că Pişatu Valentin avea numai o zgaibă la tâmplă, că nu-l mai băgă nimeni în seamă.
A doua zi în tren o auzim  pe profa de română strigând ieşită din minţi:
-N-ai făcut niciodată pe tine?
-Poate când eram foarte mic, nu mai ţin minte!
-Niciodată, niciodată?
-Niciodată!
-Atunci îmi datorezi 15 lei pentru napolitane şi doi lei pentru pufuleţi!

SEX ŞI UMOR ÎN CINCI MINUTE

Karla, frumoasa mea căţeluşă Rottweiler avea o problemă de sănătate- chestii femeieşti şi prietenul nostru, doctorul Căpăţână i-a interzis să facă sex pentru o vreme.

Plimbând-o prin Grădina Mare, un brac german o linge puţin, pardon de expresie exact sub coadă şi până să intervenim noi, trece la acţiune. Reuşim să le stricăm cheful dar dulăul insistă. O identific pe proprietăreasa bracului fumând în bălării în spatele muzeului şi-o abordez cu rugămintea să-l ţină pe lângă ea până reuşim să ne îndepărtăm, fiindcă între cei doi era love mare.

Tipa zice că nu se amestecă fiindcă dulăul ei este major şi poa’ să facă sex cât pofteşte.

Bracul se apropie şi tipa îi prinde capul în palme. Până să pricep ce face, stăpâna îl pupă apăsat pe bot de vreo 5-6 ori alintându-l admirativ: băieţelul meu viril, bravo, bravo! Treci la acţiune mamă!

Dau să-i explic tipei ce-a făcut virilul ei cu botul exact cu trei minute în urmă dar, mi-o taie nervos:

-N-ai decât să te porţi ca pe vremea teutonilor cu căţeaua ta, madam, dar eu sunt o apărătoare a libertăţilor sexuale!- îmi aruncă ea băţoasă.

-Să-ţi fie de bine madam dar, spală-te musai pe dinţi!- zic şi iau drumul spre casă că avusesem parte de suficientă acţiune: sex şi umor dens în doar cinci minute.

Proză afurisită găsiţi pe http://doinapopescu.wordpress.com/

INVITAŢIE FACE TO FACE

În perioada 3-7 martie 2010, vă aştept la Salonul de carte Bucureşti, ce se va desfăşura in elegantele holuri ale Muzeului National de Istorie a Romaniei.


Standul meu se află în aripa dreaptă, în capăt, lângă standul de cafea dar vă orientaţi şi după afişele de promovare ale romanelor Comisia ZÜRICH şi Dumnezeu era-n vacanţă.


Vă aştept cu romane proaspăt scoase din tipografie, fursecuri, autografe, mostre de proză afurisită live şi Ada.
Vă aştept şi pe Micul Scriitor http://miculscriitor.weblog.ro/

DE ULTIMĂ ORĂ

Am câştigat procesul cu Banca Transilvania. Eu am avut dreptatea, ei aroganţa, lăcomia şi tupeul!
Dac-o vrea Dumnezeu, astăzi îmi apare romanul Dumnezeu era-n vacanţă

Amănunte la Cartea prin poştă
http://doinapopescu.wordpress.com/cartea-prin-posta/