CUŢITARII DE LA BRĂILA

fragment din romanul ARDEI IUŢI

ISBN 978-606-92308-2-4


Eram prin clasa a patra şi mergeam pentru prima oară în tabără de vară la Albac. Eram o bună sportivă şi alergam în toate părţile ca un argint viu. Zilnic făceam drumeţii pe munte şi eram prima şi la urcat şi la coborât. Turiştii pe care-i întâlneam aveau nişte bastoane chic de care se ajutau, dar noi copii aveam fiecare un baston improvizat din câte o creangă mai zdravănă. Într-o zi eram cap de coloană la coborât ca de obicei. În faţă, o viperă. Îi trag un retevei în cap şi încă unul şi aştept bucuroasă să vină trupa din spate să mă laud la toţi pentru voinicia mea. Ajunge şi comandantul taberei, un profesor localnic şi dă-i perdaf!
- Eşti o inconştientă! Din prima zi am înţeles că o să am probleme cu tine! Mă bagi în puşcărie, fato! Voi ăştia din Brăila, parcă a dat strechea-n voi! Nu-ţi dai seama ce-ai făcut?
Obrajii îmi plezneau de ciudă că în loc să mă aprecieze şi să se minuneze de vitejia mea aproape că a sărit la bătaie şi îi răspund îndârjită:
- Domnul nostru Tudor a spus că atunci când şarpele ne iese în cale să-i zdrobim capul! Cum domnul comandant era prof de sport, cu siguranţă n-a priceput cine-i Domnul Tudor şi ce-am vrut să zic, fiindcă s-a uitat la mine ca la un gândac şi şi-a continuat săpuneala până în tabără, explicând că de Domnul Tudor să ascult la Brăila, că în Ţara Moţilor el este stăpân. Ajunşi în tabără convoacă un careu lângă catarg şi mă scoate în faţă, făcându-mi morală zdrobitoare în faţa tuturor. Se întoarce spre mine:
- Acum, zi-le tuturor ce mi-ai zis şi mie! Urechile-mi explodaseră de furie şi de umilinţă şi abia reuşind să mă abţin să nu izbucnesc în plâns, strig să se audă pe tot platoul:
- Domnul nostru Tudor Vladimirescu a zis că atunci câmd şarpele-ţi iese în cale să-i zdrobeşti capul! Eu am dat de două ori ca să fiu sigură!
Învăţătoarea care ne însoţise grupul, doamna Şerban, o femeie cu un simţ al umorului desăvârşit a ieşit în faţă şi a început să aplaude. Profesori şi elevi au aplaudat furtunos. Eram răzbunată! La masa de seară eram deja în centrul atenţiei. Simţeam că Petrişor, băiatul comandantului taberei mă plăcea, dar specific vârstei, încerca să se facă remarcat prin agresivitate. Eu fiind din Brăila, când trecea pe lângă mine şuiera: cuţitarii, cuţitarii...
Din Brăila eram toţi, de la mai multe şcoli, dar el numai cu mine avea o problemă. Devenită o mică vedetă, Petrişor se înverşunase şi mai tare: cuţitarii, cuţitarii...
Enervată îl împing şi îl ţintuiesc de bârna de lemn de pe terenul de sport şi îi spun: Ascultă şarpe! Înainte de apariţia elevatoarelor în schela Brăilei, încărcarea şi descărcarea grânelor în vapoare se făcea cu cârca hamalilor. Pentru legarea sacilor, hamalii purtau un ghem de sfoară şi un cuţit ca să-şi lege sacii la gură şi să-i poată ridica în cârcă fără să verse cerealele. Că seara mai mergeau în cârciuma din port şi se mai cafteau la băutură, asta se întâmpla în toate porturile lumii, nu numai la Brăila. Învaţă istoria, mucosule! Doar şi mama ta stă jumătate din zi în bucătărie cu un cuţit în mână tocând zarzavatul sau tranşând o găină şi eu nu zic că este cuţitară, fraiere! Şi găina o taie tăticu' cu ditamai cuţitul, că l-am văzut cu ochii mei. Dar cuţitul cu care taie porcul de Ignat şi mielul de Paşte, ai? El tot cuţitar o fii? Petrişor tace...
- Hopa, am sfeclit-o!-apare tatăl lui Petrişor, adică chiar bunul meu prieten comandantul...
- Ce se întâmplă aici, Petrişor? Parcă ai centură neagră la karate! Te bate o fată?
Îi spun tăticului din ce ne-am luat, îl duc şi pe el pe la Brăila, îi explic cum e cu uneltele hamalilor din portul Brăilei şi cum o poveste greşit înţeleasă de la 1900 ne aduce etichete nedrepte, nouă brăilenilor, când meseria hamalilor a dispărut şi odată cu ea legendarele cuţite. Comandantul pare că a înţeles speţa şi îi întinde un măr lui Petrişor.
- Hai, karatistule, mai toceşte la istorie! Fata asta ne dă cu istoria în cap la amândoi... Şi rupe mărul ăsta şi împarte-l cu fata în semn de împăcare!
Petrişor se străduieşte, dar mărul nu se dă rupt. Săritoare, scot un frumos briceag chinezesc, tai mărul cu dexteritate şi-i întind lui Petrişor o jumătate.
Directorul rămâne stupefiat. Ar vrea să zică ceva, dar nu-şi găseşte cuvintele de consternare. Explic cu seninătate:
- Ei, ce-i? N-aţi mai văzut un briceag chinezesc? Am dat la schimb pentru el o unghieră chinezească şi o serie de timbre! Am un hobby cu bricegele...