TANCO

fragment din romanul ARDEI IUŢI
autor DOINA POPESCU
ISBN 978-606-92308-2-4


S-au ridicat de la masă, au achitat nemţeşte şi Bubuici, lihnit de foame s-a impus bărbăteşte:
- Mergem să mâncăm la o cârciumă cochetă, deschisă până dimineaţa, da' ăla-i teritoriul meu şi plătesc eu, că am şi eu orgoliul meu de bărbat!
Irina îţi ţuguie buzele şi lăsă capul pe umărul drept, ca un copil bosumflat.
Bubuici se enervă:
- Ascultă, fato! Dacă-ţi dau o bere şi o friptură, nu înseamnă că trebuie să te culci cu mine!... Clar?
- Nu vreau să-ţi rămân datoare!
- Nicio grijă, îmi plăteşti în natură!
- Nu fi porcuşor!...
- În natură ca Şeherezada! Îmi spui povestea ta cu Tanco.
Irina căscă ochii de parcă trecea un elefant mov prin Piaţa Universităţii. Urcară în maşină şi în zona discotecii What Not? cotiră pe o ulicioară oprind în faţa unei cârciumi dichisite. Irina era încântată de locaţie, dar amintirile despre Tanco nu îi erau chiar la îndemână şi aproape o podidea plânsul. Îi făcu semn să comande şi pentru ea.
Bubuici studie îndelung meniul aşteptând ca Irina să-şi şteargă lacrimile care-i aburiseră ochii şi comandă după un sfert de oră de gândire- obişnuitul şniţel cu salată, fără pâine şi fără garnitură.
- Tanco, Tanco!- suspină Irina.
Bubuici simţea că dacă nu găseşte o cale să-i schimbe gândurile, seara e ratată: - Auzi, de ce îi ziceai Tanco, că-i mare cât un tanc?
Irina zâmbi.
- Hai să-ţi spun povestea lui Tanco! Ana, mama lui Tanco a fost o femeie veselă şi frumoasă, rătăcită în chip nedrept de soartă într-un neam de oameni suspicioşi şi neguroşi. A iubit un băiat, pe Grigore dar, cât a fost flăcăul înrobit la cătănie, doi ani îngrozitor de lungi, tată-său, un ursuz şi un mutros, ca şi fraţii mai mari, au obligat-o să se mărite cu un coleg de serviciu, şofer de basculantă mai mare cu 14 ani decât Ana. Sandu, oltean zgârcit dar răzbătător a ridicat gospodărie cu fală cum văzuse în Banat, pe unde muncise pe şantier, dar îi mâncase zilele Anei, numărându-i fiecare bănuţ. Când i se rupeau sandalele Anei, le lua şi le studia cu atenţie, să nu cumva să fie rupte înadins, apoi le cosea temeinic decretând mulţumit: astea mai ţin două veri de acum încolo! Şi de slut, ce să mai vorbim! Urât ca dracul! Şi cum dracul era zgârcit şi nu-şi cumpăra oglindă, era fudul nevoie mare şi muieratic fără egal. Că de, circula pe şosesele patriei şi nu plăteau femeile belet la ia-mă nene la basculantă! P-alea mai urâte şi mai proaste le amăgea Sandu şi le tăvălea, alea mai isteţe şi mai tari în clanţă îl păcăleau ele, îl duceau cu vorba şi când se vedeau în oraş îl stuchiau şi-i strigau: Piei Satană, slutul Pământului! Uită-te-n oglindă sperietoare de ciori! Toate-i ajungeau Anei la urechi şi nimic n-o interesa, dar era mâhnită că amândouă fetele i se izbeau leit lui Sandu, urâte, cu ochi apoşi şi urechi clăpăuge, păr puţin, cânepiu şi mâinile- mai să le ajungă la genunchi! Ciolănoase şi cu labă mare la picior, umblau numai desculţe că le venea mai bine la socoteală. Şi numai într-o gâlceavă o ţineau şi se pizmuiau, că nimic nu le intra în voie şi nu le ajungea! Un lucru oarecare ajungea motiv de sfadă din spartul zorilor şi pănă pe-nserat! Şi unde nu o necăjeau fetele, îi mânca Sandu ficaţii!
Viaţa apăsată, cu bărbatul care-i căuta pricină din te miri ce şi punea de câte un scandal strajnic pentru orice lucru mărunt şi neînsemnat o apropia tot mai mult de juvăţ. Până
într-o zi când Sandu a venit vesel acasă, lăudându-se că a fost trecut pe lista cu cei acceptaţi pentru munca în străinătate. Două luni cât au durat formalităţile şi pregătirile, Sandu parcă n-a mai avut nici o pricină de supărare dar, ca să nu-şi iasă din mână o mai înghiontea şi o repezea plasându-şi mitocăniile. Proasto-proasto, ce ştii tu? Eşti cu un secol în urmă! Proasto-proasto!
Ana se gândea cu mirare că Sandu, deştept cum se credea nu punea niciodată în balanţă că ea avea liceul teoretic terminat, pe când el abia trăsese mâţa de coadă şapte clase.
Spunea cu trufie măcar de două ori pe zi: La 14 ani am plecat de acasă şi nu numai că n-am pierit, da' am acareturi de boier, cu canal în curte şi electrică chiar şi la viceu! Unde mai pui că hrănesc trei toante puturoase care nu-şi merită tainu'!
Ana robotea ţinând greul casei şi învăţase să nu-l mai asculte! Se mai gândea doar ca la o nălucă la traiul pe care l-ar fi dus cu Grigore. După armată, Grigore a venit în sat şi aflând de măritişul silit al Anei, s-a dus în lume şi dus a fost! Nimeni n-a mai ştiut să-i spună o vorbă despre soarta lui! Până într-o zi... Sandu era plecat în Siria şi fetele erau duse la Craiova la o cumnată. Pe înserat le veni un străin la poartă.
- O caut pe Ana! Sărut mâinile! Sau poate am greşit casa...Ana se uita la străinul înalt şi drept, cu părul omăt şi vorba domoală. Inima-i spuse că nu era nici o greşeală.
- Eu sunt Ana. Cu ce treburi? Străinul aruncă o privire prin curte şi zâmbi.
- Poate m-ai primi la masa de sub nuc, să-mi dai o cană cu apă şi-om sta în poveşti. Eu sunt Tanco.
Ana aduse apă rece şi dulceaţă de nuci verzi şi aşteptă ca străinul să-şi aştearnă povestea.
- Am venit cu veşti de la Grigore. Am fost tovarăşi în puşcărie.
Ana îşi duse mâna la gură.
- Poate-i alt Grigore... Grigore al meu nu-i tâlhar...
- Nu, Grigore nu-i tâlhar... Alţii sunt tâlharii! Flăcăul s-a întors din armată şi a aflat că te-au măritat ai tăi cu sila. De disperare a fugit să treacă Dunărea la sârbi. Ca omul prea tânăr şi smintit de durere, nici n-a cântărit prea mult, nici n-a măsurat. S-a dat pe mâna la o călăuză ticăloasă şi a căzut prins.
Eu mi-am făcut toate socotelile să nu mă ştie nici vântul, nici pământul dar, i-am spus mamei, să nu stea cu inima friptă şi mama s-a dus la biserică să se roage de ajutor. Popa Petrache a simţit-o că nu-i sunt boii acasă şi a spovedit-o. C-o fi avut popa magnetofon sub sutană,... că m-a fi vândut pe arginţi,... vorba e că pe vânzarea popii am stat 12 ani închis! M-au priponit în capul satului, mai sus de cimitir, noaptea la două, dar la proces au spus că m-au luat din apă, când treceam frontiera de stat a R.S.R. Am avut şi o călăuză mincinoasă care a jurat că era cu mine în barcă la prinsoare. Toţi au minţit, până şi avocatul meu din oficiu, care m-a acuzat mai rău decât procurorul. Am albit în timpul procesului. De scârbă, n-am vorbit un an încheiat cu nimeni, dar când l-au adus pe Grigore am simţit că ăsta-i om.
Ne-am făcut tovarăşi şi ne-am păzit spatele unul la altul.
Ana duse mâna la piept.
- Da' spune mai repede, omule! Grigore când iese?
Tanco o apucă de mână.
- Grigore nu mai iese... L-au stâlcit în bătaie aşa de rău, că acum o lună s-a dus... S-a dus vorbind de tine... Ştia că n-o mai duce mult, dar spera să se libereze, să vină la tine şi să te ţină în braţe, să-ţi facă un copil... Un băiat vânjos, să te mângâie şi să te apere, că-i scrisese mă-sa că Sandu-ţi rupe oasele din te miri ce... În fiecare noapte plângea înfundat în pernă şi se căina că n-a avut curaj să te fure de la Sandu şi să vă pierdeţi urma în alt capăt de ţară. Şi când era furtună şi ploua de trăznea cerul, îl dobora cel mai tare doru' de tine. Ştia că-ţi este frică de furtună şi că nu te simţeai în siguranţă decât în braţele lui.
Ana plângea zguduindu-şi pieptul. Îl plângea pe Grigore, îşi plângea viaţa siluită. Parcă trăia viaţa altcuiva. Când se mai linişti din plânsul zguduit spuse încet: şi eu plâng noaptea dar, am învăţat să plâng în surdină să nu mă simtă Sandu şi copii. Plâng în fiecare noapte, până mi se umplu urechile de lacrimi.
Se ridică încet şi intră în casă. Se întoarse cu o carte de bucate. O puse pe masă şi scoase din foile ei o poză cu un soldat chipeş. O mângâie şi o întinse spre Tanco fără să ia mâna de pe fotografie. Tanco îi apucă mâna. Ana puse şi a doua mână pe mâna lui Tanco.
- Eu vreau copilul ăla Tanco! Ai să mi-l faci tu... Aşa o să se-mplinească vrerea lui Grigore şi o să am şi eu un suflet al meu în lumea asta!
- Gândeşte-te, Ana! Nu-l temi pe Sandu? O să te omoare!
- Cred că a venit vremea să mă teamă şi Sandu pe mine! Prea dragi îi sunt străinătăţile şi banii mulţi câştigaţi acolo! Îi socotit la chiverniseală şi nu strică el rostul la bani ca să stea în puşcărie pentru mine!
Şi se iubi Ana prima dată-n viaţă fără silă, dar tot cu gândul la Grigore.
Tanco se angajă pădurar la cantonul de la marginea satului şi când se înopta venea la Ana prin grădină. Aşa-i plăcea lui Tanco... Să nu-l ştie nici vântul, nici pământul!
Şi mare mirare-a fost în sat, când Ana născu un băieţel. Cu bărbat plecat în străinătate de vreun an-jumate, Gherghinele satului socoteau că n-au văzut niciun bărbat pripăşit prin bătătură şi băteau cruci dese, întrebându-se de a fost Sfântul Duh ori Ucigă-l Toaca. Nici la botez nu s-a lămurit nimeni când i-a zis Tanco. Pe pădurar îl ştiau toţi de Sârbu. După acte nu-l ştia nimeni, că şefii de la Forestieră erau la oraş şi era singur cuc la canton. Tanco îi zicea doar Ana în nopţile când se iubeau.
Şi într-o dimineaţă, neanunţat, se întoarse Sandu cu ghiul pe deget şi geamantane ţepene de blugi şi tricouri cu ABBA. Cât se fălea el şi desfăcea geamantanele pe verandă să-l vadă satul cât s-a pricopsit, privirea i se opri pe pătuţul frumos lucrat din care-i zâmbea Tanco cel mititel.
Se holba ca boul!
- Fă, Ană, câţi ani are copchilu' ăsta, fă?
- Şase luni, Sandule!
Sandu îşi scoase tacticos un calculator Thoshiba, mic-cât să-l ascunzi în palmă şi calculă: Şase luni plus nouă în poziţie... cum îi fă, că ai leceu teoretic?Face mai mulţi de doi ani ori mai poţin?
- Mai puţin, Sandule, mai puţin...
Sandu, tot mai încurcat în socoteli se holbă la Ana. Zise stropşit:
- Adică, asta înseamnă că vine că-i al meu ori al altuia?
- De bunăseamă că-i al altuia! Iese şi din calcul...
Sandu se scărpină îndelung la ceafă şi chicoti:
- Ete, proasta de ce fu în stare, vere! Ete, proasta!Proastă, proastă, da' te duse capu', ai? Ete, ce-i dădu în minte! Am plecat şi am lăsat-o cu un secol în urmă şi s-a deşteptat proasta! Ete-te, la asta nu mă aşteptam!
Îşi duse mâna la frunte, ca şi când şi-ar fi amintit ceva. Strigă triumfător:
- Ştiu! Te-ai dus la oraş cu ia-mă nene cu basculanta şi te-a păcălit un şofer dăştept!
- Nu, Sandule...
- Nu? Adică,... nu te-a păcălit? Adică,... ai stat de bunăvoie?
- De bunăvoie, da' nu în basculantă!
Tanco, care aflase din sat că s-a întors Sandu intră val-vârtej în curte, aruncând hăţurile de la şaretă pe stâlpul porţii.
- Ană, fă-ţi bagajele! Sandule, tu nu mă cunoşti, da' eu te ştiu bine! De aia o iau pe Ana şi pe băiat cu mine. Al meu e copilul! Şi de te-mpotriveşti, fac moarte de om!
- Eşti şofer de basculantă?- întrebă Sandu moale.
- Nu!- zise Tanco scurt.
- Atunci de camion,... de autobuz...întreba Sandu tot mai dezorientat.
- Nu!- repetă Tanco pierzându-şi răbdarea.
- Atunci, ce chichirez a văzut, bre, la tine? Ete prosta, vere! Proastă rău! Ia-o dom'le şi du-o unde vrei, că io-s şofer şi găsesc mâine alta! La acareturile mele înnădesc imediat una mai tânără! Aşa-s io! Am boală la tinere! Năravu' meu de când mă ştiu!
Sandu privea mulţumit gospodăria cuprinsă, când se lovi brusc peste frunte:
- Da' să fim înţeleşi! Fetele sunt ale mele şi nu pleacă nicăieri! Am acte pe ele! Le-am adus blugi şi carpete de zestre. La a' mică Răpirea din Seray şi la a' mare Căprioare.
Ana privi spre fete. Să hotărască fetele, zise ea. Fetele se uitau încântate la geamantanele burduşite ale lui Sandu şi înţeleseră imediat că acolo-i belşugul:
- Tată, noi rămânem cu tine. La mama om merge în vizită!
Tanco, care-l simţise pe Sandu- leu cu cap de muscă- până să apuce bagajele şi copilul îl mai încolţi o dată:
- Sandule! Ascultă la mine! Dacă te pui împotrivă la divorţ, umblu după tine şi-ţi sfarm oasele! La câţi pumni ai cărat Anei, o să-ţi întorc înzecit!
Sandu făcu feţe feţe:
- Ia-o nene liniştit şi vezi-ţi de drum! Nu ţi-am zis cum vine treaba, că io-s om ajuns şi şofer de basculantă? Ce să fac io cu proasta? Io am nărav la muiere tânără! Vreau una pietroasă!
- Ei, încheie Irina, asta-i povestea Anei şi a lui Tanco!