Prietena mea, o frumuseţe cu ochi verzi se angajează într-o bancă pe la începuturile anilor ‘90. Pe muncă îndârjită se menţine în bancă şi urcă în ierarhie copăcel-copăcel până la posturi cu greutate în centrală. După vreo zece ani de carieră, motanul, răsfăţatul casei, s-a văzut concurat. Cunoaşte un tip bine din presă, director de ştiri la un trust puternic şi în scurt timp se căsătoresc. Nuntă cu ştaif, invitaţi din high-life cât să umple vreo două reviste colorate. Suntem plasaţi la masa prietenilor buni şi de nădejde şi evident, ne cunoaştem toţi între noi, cu bune şi rele. Între mâncăruri alese şi băuturi pe care le-am ignorat discutăm ca fetele. La dreapta mea o nevastă înlăcrimată că-l prinsese pe domnul soţ în offsaid. La stânga, se plânge şi cealaltă nevastă că soţul ei, cam pierde sume mari de bani la poker şi mai calcă şi pe de lături. Eu le explic senină că n-am probleme de genul ăsta, soţul meu nici nu bea niciodată, nu-mi produce nici alte supărări şi fetele se uită cu jind la exemplarul meu de soţ model, unic şi nemaiîntâlnit. Pe la trei dimineaţa se schimbă ritmul muzicii şi după ce zice maestrul Gică Petrescu câteva, orchestra bagă un cântecel pe care îl cântam în copilărie prin tabere: Cine-i născut în ianuarie, hai sus, hai sus, hai sus! Ajunge şi la decembrie, apoi continuă cu cine şi-a înşelat nevasta, hai sus, hai sus, hai sus!
Din cei vreo 300 de nuntaşi, singurul care se ridică, fericit, cu paharul sus şi făcând bezele la toată nunta, cine credeţi? Soţul meu, exemplarul de soţ model unic şi nemaivăzut. Nu-mi aduc aminte să fi avut altă dată în viaţă o surpriză mai mare. Sute de întrebări veneau buluc peste mine năucindu-mă: Cum? De când? Cu cine? O cunosc? Accidental? Permanent? În hoteluri scumpe? Pe centură? De plăcere? Pe bani? E îndrăgostit de alta? Viciu ? Voi divorţa? Dar, copii? Mi se mişca linia orizontului, făcusem temperatură instantaneu, urechile îmi pulsau înroşite. Mă uitam la fericirea de pe chipul lui, la seninătatea din priviri şi nu puteam să cred iubitul meu soţ a ales o astfel de cale să mă anunţe că marea iubire a murit. Nefericirea mea era în crescendo, mireasa nu-şi putea crede ochilor, mama miresei, prietena noastră de suflet avea lacrimi în ochi iar nuntaşii aplaudau curajul perfect bărbătesc şi evident singular.
Orchestra continuă odiosul cântec Mă hotărăsc rapid. Decât să-i scot un ochi după şi să-l torturez cu întrebările, decât să mă umilesc cerşind răspunsuri mai bine-i bag şi eu jăratec sub fund! Iau paharul în mâini, îmi ascund disperarea şi mă ridic surâzând. Salut masa miresei şi apoi pe toată lumea. Sala aplaudă frenetic. Evident, sunt singura în balans şi orchestra, încântată de spectacolul savuros reia refrenul şi continuă lălăiala minute bune. Soţul meu, senin şi relaxat discută cu un nuntaş şi ridică paharul spre mine zâmbind fericit. Mă aşez . Aplauzele se potolesc şi soţul meu îmi dă un pupic. Cu dragoste! – Mă întreabă senin: auzi, da’ tu nu eşti născută la nouă luni? – Poftim? – Puteam să jur că eşti născută la nouă luni! – Bineînţeleds că sunt născută la nouă luni! -Şi atunci de ce te-ai ridicat în picioare? – Ca să fac unu’ la unu’, iubire! Preferai să-ţi rup un picior? – Mami, ai băut ceva? – Doar apă plată cu lămâie! – Şi dacă nici nu eşti născută la şapte luni şi nici nu te-ai pilit de ce te-ai ridicat? – Dar, tu de ce te-ai ridicat, dragule? – Da’ ce, tu nu ştii că sunt născut la şapte luni? – Poţi să-mi spui cam ce are sula cu prefectura? – De ce vorbeşti urât, nu-i stilul tău? Nu înţeleg de ce eşti supărată! – Pentru că preferam să-mi spui în alt context că m-ai înşelat. – Sigur n-ai băuit nimic? Cum să te înşel? – Atunci de ce te-ai ridicat iubire în picioare, când a întrebat orchestra cine şi-a înşelat nevasta? – Eu? M-am ridicat numai la aprilie şi la cine s-a născut la şaste luni! N-am înţeles de ce te-ai ridicat tu că doar eşti născută la nouă luni! Dar, ai văzut ce special este soţul tău? Din atâta popor sunt singurul născut la şapte luni şi m-au aplaudat toţi! Dar şi pe tine… Ciudat… Vine mirasa şi ne ia la rost: Măi zdruncinaţilor! Mă aşteptam la oricare de aici dar, nu la voi! Jumătate din nuntaşi trebuiau să fie în picioare! Dar, voi? Amicul de la masă cu care soţul meu dezbătuse intens toata seara politică internaţională explică zâmbind: – Lasă-l dragă, că a dansat pe muzica proprie pe care o ştie din tabără, de când era pionier. Este născut la şapte luni! Mireasa, fără să priceapă speţa, pleacă la altă masă zicând peste umăr: sunteţi sonaţi cu toţii! Altădată nu vă mai pun băutura pe masă! Ţăcăniţilor!
0.000000 0.000000
--------------------------------------------------------------------------------
About this entry
You’re currently reading “CINE ŞI-A ÎNŞELAT NEVASTA, HAI SUS, HAI SUS, HAI SUS!,” an entry on DoinaPopescu's Blog
Se afișează postările cu eticheta facebook. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta facebook. Afișați toate postările
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
luni, 4 ianuarie 2010
DECÂT GHEBOS, MAI BINE NEBUN
Se înnoptase vârtos. Cerul prădat de stele, arăta ca o coală de sugativă, pătată de cerneală sinilie. Luna plină, palidă şi încercănată, rânjea obscen, ca o codoaşă parşivă când îşi capătă arginţii. Îi era bine. Câştigase 720000 de franci, şi clinica mergea grozav. Kefra opera nemţi cu bani la foc automat, iar planul pus la cale cu Borin, anunţa milioane grele, cu efort subţire. Iar din bâzdâcul lui Edith cu săpunurile ieşeau lunar o roabă de bani. Se extinsese şi la pastă de dinţi, şi producea şi apă de gură. Contractul cu armata crescuse de 10 de ori în valoare. Distribuţia se întinse şi la internate şi hoteluri. Pe muierea asta o ducea capul, nu glumă!
Doar că în scutece nu se mai întâlniseră niciodată. De la împuşcătura ticălosului de Meyer, se pare că nu i se mai scula, neam. Se întreba dacă nu era Edith de vină, că nu îl mai atrăgea. Privirea tăioasă şi spiritul ei critic, îl tuflea de fiecare dată. Era o singură cale să afle. O prostituată ieşea din discuţie, fiindcă obsesia lui pentru curăţenie îl inhiba. Din liceu, când colegii lui se duceau înfriguraţi la un bordel ieftin de mahala, el zicea pas, văzând în prostituate doar latrine publice. Şi ciudatul ăsta de Borin Alois, ce imbecil!. În afară de armata de metrese, pe care o întreţinea cu mare cheltuială, bălea după toate curvele stridente prin şantanuri, şi-şi petrecea viaţa, mai mult cu dânsa-n băţ şi cu izmenele la glezne. De mult pusese ochii pe Lida. Fusese ziua ei liberă. Numai de nu s-o fi culcat, sau mai rău, să nu fie călare cu vreun golan. Locuia într-un apartament cochet, într-o anexă izolată în spatele clinicii. Frumoasă şi focoasă, asta îl va scula şi din morţi!
O găsi singură, abia ieşită de sub duş, uscându-şi părul cu un prosop moale. Aburul îi rumenise obrajii, şi pielea mătăsoasă avea o coloraţie superbă. Îi zâmbi cu dinţii ei frumoşi, părând fericită că îl vede. Dobritza întoarse cheia în uşă, cu o mişcare febrilă, şi tăbărî pe ea, fără nicio introducere.
Lida, fierbinte şi pisicoasă, se lăsă în voia lui, de parcă-l aştepta.
– Ce dracu’! Intră mai mult în mine decât în toanta asta! Curvă de doi lei, nu eşti în stare de nimic! Credeam că eşti în stare! Cum să mi se scoale, când stai capră, la toţi derbedeii târgului! Barem, ţi-a scăpat vreunul? Sigur că nu, te-ai întins cu toţi, vită încălţată! Poate iau vreo boală de la tine, scârbă ordinară! Ştefan şuiera şi gâfâia în zadar, ca un ceainic rusesc, ce dădea în clocot. Neputinţa lui era totală. To-ta-lă! Şi, acum, uite că tâmpita asta îi ştia secretul. De umilinţă şi furie o strânse de gât, până o simţi cârpă moale. O privi îndelung cât era de frumoasă şi se miră, cât de repede murise. Se simţea puternic şi stăpân pe situaţie, dar puţin ostenit. O împinse pe covor, şi se lungi pe pat.
Gândul i se duse la Luiza, fata directorului şcolii. Era spre sfârşitul clasei a şaptea, şi primăvara le dădea hormonii în clocot. Toţi băieţii vorbeau numai de fete, şi de fantezii deocheate. Toţi îl tachinau, că nu are nici o iubită. Era cel mai bun din clasă la învăţătură, dar era terorizat de coşuri, prea slab, înalt şi adus de spate ca un cocostârc. Ca să iasă deasupra, se grozăvi că iubita lui secretă este Luiza, frumoasa blondă pistruiată, pe care o plăceau toţi. Începuseră să îl privească, unii cu admiraţie, alţii pieziş şi cu invidie ascunsă, ca pe un mascul periculos. Mai erau două săptămâni până la Balul Primăverii şi parcă dăduse strechea în toţi. Vorbeau măscări şi se lăudau cu aventuri închipuite şi furtunoase partide de amor şi probabil asta le mai estompa complexele. Era în curtea şcolii cu toţi băieţii şi Luiza trecu zveltă pe lângă ei. El îşi umflă pieptul băţos. Doar trecea iubita lui secretă!
Cornel, un derbedeu chipeş şi plin de tupeu, repetent a doua oară, îi ţinu calea Luizei:
– Luiza, este adevărat, că tu eşti iubita secretă a lui Dobritza?
Luiza îi cuprinse cu privirea poznaşă, flutură genele lungi, care îi dădeau atâta farmec şi rosti răspicat:
– Dacă Dobritza e tocilarul ghebos dintr-a şaptea, piei drace! Şi Luiza se îndepărtă râzând.
Hohotele ticăloşilor, unele grohăite, altele stridente, l-au urmărit până acasă. A alergat năuc, într-un suflet, direct în spatele coşarului, şi-a lipit călcâiele şi umerii de perete şi cu cartea de latină pe cap, a mers până târziu în noapte. Aşa şi-a petrecut fiecare moment liber din zi, luni în şir, cu voinţă încrâncenată, până şi-a corectat mersul. A început să se supravegheze şi nu a mai mers niciodată ghebos. Cum venea de la şcoală, punea cartea pe cap, pleca în poziţie corectă de la coşar şi trecea de grădina de legume, traversa via, straturile de lucernă, trecea de căpiţe, sărea pârleazul de la marginea gospodăriei lor şi trecea pe izlazul satului, fără oprire şi fără să scape cartea de latină din cap. Când îşi lua seama, cerceta speriat, să nu-l vadă careva, să nu ajungă în gura satului.
Fiind cel mai bun din clasă la învăţătură, directorul îi făcu onoarea, să îl ia în cancelarie, staroste, de ajutor la corectat tezele la română, celor din clasele mai mici. Toţi râvneau să ajungă staroste, dar norocosul era unul singur. Pentru Dobritza, era onoarea maximă ce putea să o capete în şcoală. Terminând corectatul, merse cu directorul în clasă, să împartă tezele şi să comunice elevilor notele. Călca apăsat în urma directorului, simţindu-se cu adevărat important. Intrând în clasă, stupoare. Toţi şcolarii, cu cărţile pe cap într-o linişte deplină, într-un du-te-vino prin clasă, de ziceai că-s apucaţi. Directorul, îşi scoase ochelarii tacticos, şi vorbi cu glas abia stăpânit.
– Poate cineva să-mi explice degrabă, ce ritual satanic se petrece aici ? Elev Dima, spune tu!
– Domnule director, ora următoare avem teză grea la matematică şi ne băgăm lecţiile în cap.
– Îmi zici mai pe scurt cum vine asta? Directorul era la limita răbdării.
– Cel mai bun la învăţătură, din clasa a şaptea este elevul Dobritza. Şi el aşa îşi bagă lecţiile în cap, în fiecare zi, prin grădină şi pe izlaz, ore în şir. Vrem şi noi să luăm note mari la matematică şi ne-am luat după el.
Directorul se întoarse siderat.
– Este adevărat, elev Dobritza?
Acuma decât ghebos, mai bine nebun. Cum era să se umilească într-atât, şi să aducă vorba de gheb? Recunoscu cu nod în gât şi glas alb-pierit.
– Adevărat, domnule director!- zise Dobriza încercând să-şi ţină curajul.
– Dobritza, m-ai dezamăgit definitiv! Nu mă mai pot baza niciodată pe tine! Nu meriţi să fii staroste, elev Dobritza! Nu credeam să fi un ţicnit de doi bani… Barbu îţi va lua locul. Şi îi întoarse spatele cu dispreţ făţiş.
Nenorocirea era deplină! Nu ştia să fi încercat umilinţă mai mare, niciodată în viaţă. Şi toate, stârnite numai de scârba de Luiza. Se visă cum o strânge de gât. Ar fi vrut să o pună să-şi ceară iertare în genunchi dar, era atât de plăcut să-i zdrobească gâtul fragil în mâinile lui puternice, că nu se mai putea opri. Lacrimile fetei i se prelingeau pe mâini şi el strângea mai tare şi mai tare, strivind oscior după oscior, până fata dispăru cu totul între palmele sale.
Se trezi târziu, în faptul nopţii, odihnit şi înviorat. Ascultă cu atenţie mişcările nopţii. Linişte desăvârşită!
O cără pe Lida la automobil, uşoară fulg şi o azvârli neglijent în portbagaj.
Pentru o clipă, jarul unei ţigări înţepă noaptea, dar nu-i luă seama.
Precaut, merse cu farurile stinse, până la anexele din spatele gaterului şi, cu manivela autoturismului sfărâmă lacătul. Căută între scule un hârleţ şi îl luă în portbagaj. Trase uşa cât să nu stea dată de perete şi să atragă atenţia. După aproape o oră de mers spre nord, opri într-o pădurice. O îngropă departe de drum, adânc şi fără grabă, apoi acoperi locul cu frunze şi crengi.
Lida şi Luiza, două stricate, le îngropase pe amândouă!
Mulţumit de treaba bine făcută, se întoarse în Geneva fără să privească în urmă. Se făcuse dimineaţă. Intră într-o cafenea şi servi micul dejun. Avea o foame de căpcăun.
CINE ŞI-A ÎNŞELAT NEVASTA, HAI SUS, HAI SUS, HAI SUS!
Doar că în scutece nu se mai întâlniseră niciodată. De la împuşcătura ticălosului de Meyer, se pare că nu i se mai scula, neam. Se întreba dacă nu era Edith de vină, că nu îl mai atrăgea. Privirea tăioasă şi spiritul ei critic, îl tuflea de fiecare dată. Era o singură cale să afle. O prostituată ieşea din discuţie, fiindcă obsesia lui pentru curăţenie îl inhiba. Din liceu, când colegii lui se duceau înfriguraţi la un bordel ieftin de mahala, el zicea pas, văzând în prostituate doar latrine publice. Şi ciudatul ăsta de Borin Alois, ce imbecil!. În afară de armata de metrese, pe care o întreţinea cu mare cheltuială, bălea după toate curvele stridente prin şantanuri, şi-şi petrecea viaţa, mai mult cu dânsa-n băţ şi cu izmenele la glezne. De mult pusese ochii pe Lida. Fusese ziua ei liberă. Numai de nu s-o fi culcat, sau mai rău, să nu fie călare cu vreun golan. Locuia într-un apartament cochet, într-o anexă izolată în spatele clinicii. Frumoasă şi focoasă, asta îl va scula şi din morţi!
O găsi singură, abia ieşită de sub duş, uscându-şi părul cu un prosop moale. Aburul îi rumenise obrajii, şi pielea mătăsoasă avea o coloraţie superbă. Îi zâmbi cu dinţii ei frumoşi, părând fericită că îl vede. Dobritza întoarse cheia în uşă, cu o mişcare febrilă, şi tăbărî pe ea, fără nicio introducere.
Lida, fierbinte şi pisicoasă, se lăsă în voia lui, de parcă-l aştepta.
– Ce dracu’! Intră mai mult în mine decât în toanta asta! Curvă de doi lei, nu eşti în stare de nimic! Credeam că eşti în stare! Cum să mi se scoale, când stai capră, la toţi derbedeii târgului! Barem, ţi-a scăpat vreunul? Sigur că nu, te-ai întins cu toţi, vită încălţată! Poate iau vreo boală de la tine, scârbă ordinară! Ştefan şuiera şi gâfâia în zadar, ca un ceainic rusesc, ce dădea în clocot. Neputinţa lui era totală. To-ta-lă! Şi, acum, uite că tâmpita asta îi ştia secretul. De umilinţă şi furie o strânse de gât, până o simţi cârpă moale. O privi îndelung cât era de frumoasă şi se miră, cât de repede murise. Se simţea puternic şi stăpân pe situaţie, dar puţin ostenit. O împinse pe covor, şi se lungi pe pat.
Gândul i se duse la Luiza, fata directorului şcolii. Era spre sfârşitul clasei a şaptea, şi primăvara le dădea hormonii în clocot. Toţi băieţii vorbeau numai de fete, şi de fantezii deocheate. Toţi îl tachinau, că nu are nici o iubită. Era cel mai bun din clasă la învăţătură, dar era terorizat de coşuri, prea slab, înalt şi adus de spate ca un cocostârc. Ca să iasă deasupra, se grozăvi că iubita lui secretă este Luiza, frumoasa blondă pistruiată, pe care o plăceau toţi. Începuseră să îl privească, unii cu admiraţie, alţii pieziş şi cu invidie ascunsă, ca pe un mascul periculos. Mai erau două săptămâni până la Balul Primăverii şi parcă dăduse strechea în toţi. Vorbeau măscări şi se lăudau cu aventuri închipuite şi furtunoase partide de amor şi probabil asta le mai estompa complexele. Era în curtea şcolii cu toţi băieţii şi Luiza trecu zveltă pe lângă ei. El îşi umflă pieptul băţos. Doar trecea iubita lui secretă!
Cornel, un derbedeu chipeş şi plin de tupeu, repetent a doua oară, îi ţinu calea Luizei:
– Luiza, este adevărat, că tu eşti iubita secretă a lui Dobritza?
Luiza îi cuprinse cu privirea poznaşă, flutură genele lungi, care îi dădeau atâta farmec şi rosti răspicat:
– Dacă Dobritza e tocilarul ghebos dintr-a şaptea, piei drace! Şi Luiza se îndepărtă râzând.
Hohotele ticăloşilor, unele grohăite, altele stridente, l-au urmărit până acasă. A alergat năuc, într-un suflet, direct în spatele coşarului, şi-a lipit călcâiele şi umerii de perete şi cu cartea de latină pe cap, a mers până târziu în noapte. Aşa şi-a petrecut fiecare moment liber din zi, luni în şir, cu voinţă încrâncenată, până şi-a corectat mersul. A început să se supravegheze şi nu a mai mers niciodată ghebos. Cum venea de la şcoală, punea cartea pe cap, pleca în poziţie corectă de la coşar şi trecea de grădina de legume, traversa via, straturile de lucernă, trecea de căpiţe, sărea pârleazul de la marginea gospodăriei lor şi trecea pe izlazul satului, fără oprire şi fără să scape cartea de latină din cap. Când îşi lua seama, cerceta speriat, să nu-l vadă careva, să nu ajungă în gura satului.
Fiind cel mai bun din clasă la învăţătură, directorul îi făcu onoarea, să îl ia în cancelarie, staroste, de ajutor la corectat tezele la română, celor din clasele mai mici. Toţi râvneau să ajungă staroste, dar norocosul era unul singur. Pentru Dobritza, era onoarea maximă ce putea să o capete în şcoală. Terminând corectatul, merse cu directorul în clasă, să împartă tezele şi să comunice elevilor notele. Călca apăsat în urma directorului, simţindu-se cu adevărat important. Intrând în clasă, stupoare. Toţi şcolarii, cu cărţile pe cap într-o linişte deplină, într-un du-te-vino prin clasă, de ziceai că-s apucaţi. Directorul, îşi scoase ochelarii tacticos, şi vorbi cu glas abia stăpânit.
– Poate cineva să-mi explice degrabă, ce ritual satanic se petrece aici ? Elev Dima, spune tu!
– Domnule director, ora următoare avem teză grea la matematică şi ne băgăm lecţiile în cap.
– Îmi zici mai pe scurt cum vine asta? Directorul era la limita răbdării.
– Cel mai bun la învăţătură, din clasa a şaptea este elevul Dobritza. Şi el aşa îşi bagă lecţiile în cap, în fiecare zi, prin grădină şi pe izlaz, ore în şir. Vrem şi noi să luăm note mari la matematică şi ne-am luat după el.
Directorul se întoarse siderat.
– Este adevărat, elev Dobritza?
Acuma decât ghebos, mai bine nebun. Cum era să se umilească într-atât, şi să aducă vorba de gheb? Recunoscu cu nod în gât şi glas alb-pierit.
– Adevărat, domnule director!- zise Dobriza încercând să-şi ţină curajul.
– Dobritza, m-ai dezamăgit definitiv! Nu mă mai pot baza niciodată pe tine! Nu meriţi să fii staroste, elev Dobritza! Nu credeam să fi un ţicnit de doi bani… Barbu îţi va lua locul. Şi îi întoarse spatele cu dispreţ făţiş.
Nenorocirea era deplină! Nu ştia să fi încercat umilinţă mai mare, niciodată în viaţă. Şi toate, stârnite numai de scârba de Luiza. Se visă cum o strânge de gât. Ar fi vrut să o pună să-şi ceară iertare în genunchi dar, era atât de plăcut să-i zdrobească gâtul fragil în mâinile lui puternice, că nu se mai putea opri. Lacrimile fetei i se prelingeau pe mâini şi el strângea mai tare şi mai tare, strivind oscior după oscior, până fata dispăru cu totul între palmele sale.
Se trezi târziu, în faptul nopţii, odihnit şi înviorat. Ascultă cu atenţie mişcările nopţii. Linişte desăvârşită!
O cără pe Lida la automobil, uşoară fulg şi o azvârli neglijent în portbagaj.
Pentru o clipă, jarul unei ţigări înţepă noaptea, dar nu-i luă seama.
Precaut, merse cu farurile stinse, până la anexele din spatele gaterului şi, cu manivela autoturismului sfărâmă lacătul. Căută între scule un hârleţ şi îl luă în portbagaj. Trase uşa cât să nu stea dată de perete şi să atragă atenţia. După aproape o oră de mers spre nord, opri într-o pădurice. O îngropă departe de drum, adânc şi fără grabă, apoi acoperi locul cu frunze şi crengi.
Lida şi Luiza, două stricate, le îngropase pe amândouă!
Mulţumit de treaba bine făcută, se întoarse în Geneva fără să privească în urmă. Se făcuse dimineaţă. Intră într-o cafenea şi servi micul dejun. Avea o foame de căpcăun.
CINE ŞI-A ÎNŞELAT NEVASTA, HAI SUS, HAI SUS, HAI SUS!
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
CONTABILA ŞI MARINARUL
Am doi buni amici: el marinar, ea economistă. Stăteau la televizor şi urmăreau un ansamblu de dans din Chişinău.
El, proaspăt întors din voiaj:
– Ce ţâţe poa’ să aibă moldovencele-astea, dom’le!
Ea mirată:
– Tu la astea te uiţi? Eu am numărat picioarele, le-am împărţit la doi şi am calculat numărul dansatorilor, am adăugat impresarul, coregraful , regizorul de scenă, regizorul de sunet şi toţi auxiliarii, închirierea camionului pentru recuzită şi am calculat cât i-a costat pe ăştia turneul în România şi cât ar fi un cost cinstit al biletelor!
Le zic: mă, ori sunteţi ţicniţi, ori faceţi bancuri cu noi!
El, proaspăt întors din voiaj:
– Ce ţâţe poa’ să aibă moldovencele-astea, dom’le!
Ea mirată:
– Tu la astea te uiţi? Eu am numărat picioarele, le-am împărţit la doi şi am calculat numărul dansatorilor, am adăugat impresarul, coregraful , regizorul de scenă, regizorul de sunet şi toţi auxiliarii, închirierea camionului pentru recuzită şi am calculat cât i-a costat pe ăştia turneul în România şi cât ar fi un cost cinstit al biletelor!
Le zic: mă, ori sunteţi ţicniţi, ori faceţi bancuri cu noi!
miercuri, 30 decembrie 2009
DOMNUL GEORGESCU ŞI CUTREMURUL
-Zău, Nucu îl chema? Eu l-am ştiut doar de domnul Georgescu!
-Ei, aş! Îl chema Niţă dar, Nucu dădea bine la femei! Nucu avea în mintea lui o rezonanţă mai virilă! Un tip inteligent şi talentat, pe jumătate ratat datorită complexelor. A suferit toată viaţa datorită cheliei şi staturii. Purta numai pantofi de comandă cu tocuri de opt centimetri şi abia scotea un metru şaizeci! Imaginează-ţi că la cutremurul din 1977 a strigat :cutremuuur!- şi în loc să-şi salveze copii, a preferat să-şi caute fesul.
-Adică, cum?
-Uite, aşa! Ziua umbla la costum şi pălărie, noaptea asorta la pijama un fes gri cu dungi galbene, oricât ar fi fost de cald fiindcă, nu suporta să-şi expună chelia. De altfel, avea doi metri de pălării! Înainte de cutremur cu câteva minute a făcut duş şi a testat o nouă şi miraculoasă soluţie de creştere a părului. Fiind dat cu zama aia pe cap, îşi lăsase fesul pe te miri unde. A riscat să cadă casa pe el, decât să-i vadă vecinii chelia. După cutremur, când l-au tachinat cumnaţii că era gata să crape de dragul fesului, a bravat că a făcut casa cu mâna lui, ca să reziste la un cutremur de 9 grade pe scara Richter şi a vrut să-şi demonstreze încrederea în soliditatea casei.
-Mare figură Nucu ăsta!
-Ei, Irina, de câte ori mă uit pe gaura cheii în viaţa cuiva, nu mai simt nevoia să merg la cinema! Nucu ăsta oricum era cam într-o dungă! La prima vedere părea întreg la cap şi nu-ţi dădea de bănuit! Poate ai fost gros îmbrăcată şi n-ai avut ocazia dar, dacă te întindeai mai mult la vorbă cu el şi purtai mâneci scurte, te studia bine şi din senin îţi spunea:
-Drăguţă, ai nişte vene excelente! Când ţi-ai luat sânge ultima dată?
-Cetăţeanul era oleacă vampir?
-Nu, dar, până să devină avocat a lucrat vreo patru ani ca asistent la un laborator de analize medicale!
-Aha! Băiatul era defectat de meserie!
-Eram puşti şi-i fac o vizită anunţată la laborator. Zice: hai salut, vezi că ţi-am oprit un ness şi un sifilis cu patru cruci!
-Zic: nene, mersi de ness dar, cu sifilisul găseşte-ţi pe altul!
-Se uită la mine pe deasupra ochelarilor: sifilisu’ este pe lamă la microscop! L-am recoltat de la o paraşută culeasă cu duba de pe centură! A trebuit să trag sânge de la tot inspectoratu’ judeţean de miliţie, că au ţinut-o toată noaptea în arest şi s-au lăcomit toţi la chilipir! Hai, studiază bine lama, ca să nu rămâi prost!
-A, şi de atunci te-ai deşteptat!
-Nu! Doar că am început să port scufiţă!
-Mă scuteşti de amănunte? Mai povesteşte de jupânu’ că am început să îndrăgesc personajul!
-Adică fac tumbe ca să te vrăjesc - tânăr, viu şi frumos - şi tu îndrăgeşti personajul decedat! Bravo! Hai să-ţi mai zic de-o ţicneală de-a lui: dacă intra într-o încăpere, bătea delicat în uşă.
-Normal, băiat educat doar era avocat, nu un linge blide!
-Da, fato, da’ bătrânul bătea la uşă şi când ieşea din încăpere!
-Mişto! Adică era atât de distrat, încât nu mai ştia dacă intră sau iese?
-Noooo! Era prudent! Se temea că dacă stă unu’ de prost sau de şmecher în spatele uşii şi îi dă cu uşa în cap o să fie dat în judecată!
-Pe ăsta se vede treaba că l-au defectat toate meseriile câte un pic!
-Mda! Cred că Nucu lua meseria prea în serios! Se pare că a avut un accident de muncă în final!
-Nu te-ai lămurit dom’le că a mierlit-o la curve?
-Nerecunoscătoare mică! Poate era acolo ca să strângă probe pentru procesul tău!
-Defilezi prin lobodă, băieţel! Îmi mai eşti dator cu o poveste...
--------------------------------------------------------------------------------
About this entry
You’re currently reading “DOMNUL GEORGESCU ŞI CUTREMURUL(II),” an entry on DoinaPopescu's Blog
marți, 29 decembrie 2009
Google a comis-o!
Jos Google în „moldovenească”! „Трэяскэ лимба ромынэ!
Mister Google, prietenul nostru cel de toate zilele a comis-o! După ce a fost amendat de instanţa pariziană cu 300000 de euro pentru încălcarea drepturilor de autor în cadrul proiectului de digitalizare a bibliotecii mondiale închide anul cu o nouă gafă: Google moldovenească!
Valentin Mazarescu administratorul grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google” pe Facebook a reunit peste şase mii de internauţi. Membrii grupului se adresează, întâi de toate, administraţiei Google, căreia îi solicită să cunoască în detalii subtilităţile lingvistice ale produselor sale.
„Moldoveneasca nu este o limbă. E limba română”, scrie administratorul grupului, , în profilul grupului. Mai citim că „moldoveneasca este o invenţie a lui Stalin, care a plănuit să rusifice populaţia de etnie română dintre Nistru şi Prut”.
Printre cei aproximativ 6 mii de membri ai grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google” se regăsesc portalul de ştiri Unimedia, radio Vocea Basarabiei, Monitorul Civic, jurnaliştii Oxana Iuteş, Doru Dendiu, Sorina Ştefârţă, Tudor Darie şi Valentina Basiul, politicienii Dorin Chirtoacă şi Ala Mândâcanu, precum şi Tinerii Democraţi – reprezentanţii aripii tinere a Partidului Democrat din Moldova pe Facebook.
Administratorul Valentin Mazarescu îi îndeamnă pe membrii grupului să popularizeze, printre facebookeri, cauza pentru care aceştia pledează.
Jos Google în „moldovenească”! „Трэяскэ лимба ромынэ!!!!!!!!!!!!!” (Trăiască limba română!), este o urare scrisă, cu ironie, de unul dintre ultimii internauţi care, acum câteva ore, s-a alăturat grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google”, găzduit de Facebook.
Dacă nici tu nu ai nevoie de dicţionar ca să-ţi traduci din română în moldovenească, te aşteptăm pe Facebook.
Dacă doreşti să afişezi pe blogul tău bannerul SPUNE NU GOOGLE MOLDOVENEASCĂ, copiază codul.
Sursa imagine: google.com
Autor: Ion Uruşciuc
Sursa: HotNews.md
Mister Google, prietenul nostru cel de toate zilele a comis-o! După ce a fost amendat de instanţa pariziană cu 300000 de euro pentru încălcarea drepturilor de autor în cadrul proiectului de digitalizare a bibliotecii mondiale închide anul cu o nouă gafă: Google moldovenească!
Valentin Mazarescu administratorul grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google” pe Facebook a reunit peste şase mii de internauţi. Membrii grupului se adresează, întâi de toate, administraţiei Google, căreia îi solicită să cunoască în detalii subtilităţile lingvistice ale produselor sale.
Printre cei aproximativ 6 mii de membri ai grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google” se regăsesc portalul de ştiri Unimedia, radio Vocea Basarabiei, Monitorul Civic, jurnaliştii Oxana Iuteş, Doru Dendiu, Sorina Ştefârţă, Tudor Darie şi Valentina Basiul, politicienii Dorin Chirtoacă şi Ala Mândâcanu, precum şi Tinerii Democraţi – reprezentanţii aripii tinere a Partidului Democrat din Moldova pe Facebook.
Administratorul Valentin Mazarescu îi îndeamnă pe membrii grupului să popularizeze, printre facebookeri, cauza pentru care aceştia pledează.
Jos Google în „moldovenească”! „Трэяскэ лимба ромынэ!!!!!!!!!!!!!” (Trăiască limba română!), este o urare scrisă, cu ironie, de unul dintre ultimii internauţi care, acum câteva ore, s-a alăturat grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google”, găzduit de Facebook.
Dacă nici tu nu ai nevoie de dicţionar ca să-ţi traduci din română în moldovenească, te aşteptăm pe Facebook.
Dacă doreşti să afişezi pe blogul tău bannerul SPUNE NU GOOGLE MOLDOVENEASCĂ, copiază codul.
Sursa imagine: google.com
Autor: Ion Uruşciuc
Sursa: HotNews.md
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
