I-o dă curată

Corvin meşterea să aprindă un primus, să se mai încălzească cu dom’căpitan, la un ceai întărit cu rom. Gândurile îi călătoreau la Mihaica, cea mai frumoasă fată din sat. Şi sprintenă la minte, mai ceva ca un sobor de popi. O plăceau toţi flăcăii, că era prima la horă şi, mai ales, veselă fără pereche. Şi-i zbârnâiau mâinile pe fus, pe urzeală şi suveică la războiul de ţesut, de se prindea la rămăşag cu orişicare fată sau nevastă, cu spor îndrăcit! Şi nu-şi amintea nimeni s-o fi întrecut-o cineva! Lui Corvin îi spunea inima că-l aştepta cu dor aprins şi gând de măritiş. Doar de ţaţa Catrina, mă-sa, avea o grijă că o tot mâna pe biata Mihaica să se mărite.
– Mărită-te, arză-te-ar focu’ să te arză, să nu-mi faci vreun pocinog! Că neam de neamu’ nostru, nimeni nu s-a greşit, da’ la ochii tăi alunecoşi şi fire cu lipici - cui te-oi fi izbit, nu ştiu, zău! – dac-om scăpa cu faţa curată… De n-am ajunge batjocura satului, cu prunc slobozit din flori, arză-te-ar para focului, să te arză! Cu mâna mea te omor, dacă-mi faci un pocinog. Bagă de samă, fa Mihaică!
Bătrâna lui, Ilinca, alt drac de babă, îl tot pisa:
– Blegule, nu căta la muiere cu lipici, că s-or lipi şi alte muşte bete de catrinţa ei. Umblă după una supusă, mai puţin gureşă şi mai puţin zglobie că, după asta, aleargă tot ce are crac de izmană, din trei sate. Şi, pe de altă parte, bărbatul cu scaun la cap, fuge de muiere prea şcolită. Acuma, de! Ce ţi-o trebui chiar deşteapta împărăţiei? Doar o iei să frământe pita, să aibă spor la ţesut izmene şi să-ţi încălzească colea aşternutul, nu să scrie la gazetă, nici s-o faci doftoricioaie. Atâtea muieri strajnice şi cu stare, râncezesc, oftând după tine şi tu, prostule, numai de sfrijită grijeşti.
– Mamă, io n-oi trăi de două ori. Îmi iau pe cine mi-e drag, să nu-mi fie urât dimineaţa, să mă trezesc lângă sluta pământului. Şi vorba lu’ bunicu’ Toderaş-decât să iau un rahat uscat, să-l mănânc singur toată viaţa, mai bine iau cozonac dulce şi împart cu prietenii.
Ţaţa Ilinca aruncă furioasă cu făcăleţul după el:
– Piei din ochii mei, împieliţatule; între noi nu încape spor la glumă! Dacă nu aduci în bătătură fată pe placul şi pe voia mea, mă arunc în fântână…
– Atunci, aşteaptă rogu-te până om săpa alta mai pântecoasă, că asta nu-i rost să te cuprindă…
Aceasta chiar puse capac! Sângele gros şi înciudat îi vâjâia rău pe la urechi.
Dacă nu putea ierta ceva ţaţa Ilinca la Mihaica, pe lângă mintea săgeată şi altoită cu socoteală, era talia subţirică şi trupul mlădiu. Ştiindu-se de pe la 16 ani la un chintal şi încă peste jumate, ar fi vrut o noră otova, pe potriva ei. Trupeşă şi gămancă, să aibă Corvin ce strânge în braţe! Dar, mai presus, să nu-i mai scoaţă Gheorghe, bărbatu-su, ochii! Ba că-i cât malu’, ba că-i mai groasă şi ca Joiana, ba că isprăveşte toată brânza dintr-o putină la o masă fără măcar să se sature şi altele şi mai de ocară! Şi nici nu-i era la îndemână alt lucru ştiut.
Dacă te năpusteai cu vorba la Mihaica sau îi cătai pricină, ghiaura avea pe vârf de limbă, întors la orice vorbă şi, din două vorbe zise socotit, te făcea să-ţi pară rău că nu ţi-ai văzut de ciorba ta…
Pe scurt, o vacă grasă şi robace, cu gura cusută, supusă lui Corvin dar, mai cu seamă ei, ar fi înduplecat-o poate pe ţaţa Ilinca să-ncerce a o păsui în bătătură. Altfel, nu!
Doar văzuse Corvin, ce amar de soacră era mă-sa, în anul când se-nsurase Nenica Gligore. Adusese pe Anuţa în casă, pe învoiala mă-sii, la înţelegere cu părinţii fetei dar şi cu trei care de zestre. Başca şase pogoane de pământ şi o scroafă nefătată. Şi, ca să astâmpere lăcomia lu’ ţa’Ilinca, şi zece miei arvuniţi taman la fătatul mieilor. Şi cuminte Anuţa, şi supusă, şi robace. Dar când îi luase dracu’ de babă sama mai bine şi când se dumiri că-i frumuşică şi că nenica Gligore este-n dragoste mare cu ea, o cuprinse turbarea şi-o ţinu într-o prigoană de-i făcu Anuţei viaţa iad. Când îşi făcu amărâta bocceluţă, să plece la mamă-sa, prinse de veste tata. Ei, să te ţii Ilinco! Şi, prima dată în viaţă, puse tata paru’ pe hoaşcă de se răcori toată familia…
- Muiere, îi prima dată când pui paru’ pă tine, da ţâne minte, că nu-i ultima. De mai stai cu răul pe fată şi mai prigoneşti pe Anuţa, o să zâci, că azi a fost nimica! Satană ai fost cu fătuca asta de când ne-a călcat pragul, da’ dacă nu-ţi iei sama bine şi nu-ţi socoteşti vorbele, oi încăpea pe mâna mea…
Satana de ţa’Ilinca – cum bine îi zisese Gheorghe – tot nu prea îşi găsea starea.
Da’, ce să-i faci? De unde atâta coraj, să te pui cu Gheorghe?
Se vânzolea, cât îi ziulica de mare, când în chiler, când în odaie, spionând pe un gemuleţ mic în odaia noră-si, printr-o găurică pe care o meşterise în pânza din geam.
Se tot minuna, cum îşi pierde proasta, amar de vreme, o dată la două zile, să-şi clătească cosiţa ba cu fiertură de foi de nuc ba cu zamă de urzici. Şi - culmea !- zi de zi şi în zori, şi la apus, ca şi când nu s-ar fi găsit altă treabă în ograda gospodarului, făcea fiertură, ba de muşeţel, ba de pelin sau gălbenele să se limpezească pe tot corpul, dar mai cu samă la rilă.
Duminica pe şanţ, opintind la seminţele de dovleac, povestea vecinelor cu năduf:
- Împiedicată la treabă, noru-mea, fără pereche şi tare puţină la minte amărâta, şi strâmbă de slabă ce-i! Da’ pe dânsa, nimic de zâs, lu’ Gligore i-o dă curată.
Şpioanca-i rămăsese numele în sat şi chiar surorile îi ziceau în spate, tot Şpioanca .
Iar Gheorghe, la supărare, fără farafastâcuri, i-o zicea verde în faţă, să-i mai taie din nas. Iar când era bine dispus o alinta în stihuri: Soacră, soacră-acră, acră! Cră-cră! Soacră acră!


PENTRU TINE

Dom Profesor sare calul

Prin ‘92 veneam de la Sinaia cu un Ww Transporter. La volan un mare artist în materie de şoferie: dom’ Profesor.


Ajungând la borcanul din apropierea Ploieştiului, trei maşini de poliţie dintre care una chiar cu girofarul pornit şi o mare desfăşurare de forţe. Pe dubla continuă un poliţist.

Dom’ Profesor i-a dubla între caucioace spre stupefacţia poliţistului care, evident, ne opreşte:

-Domnule, ori nu eşti normal? Vrei să spui că nu m-ai văzut aici ?

-Sigur că te-am văzut! Am vrut să-ţi testez vigilenţa!- zice râzând dom’ Profesor.

Poliţistul îi cere permisul, talonul şi asigurarea, începe procesul-verbal şi îi cere şi buletinul. Îi dă procesul verbal la semnat, îi taie chitanţă(pe vremea aia poliţistul avea chitanţier la purtător) şi îi înapoiază actele. Dom’ Profesor, culant, la amenda de 500 de lei îi mai dă 500.

-Ia să mănânci şi tu nişte mici!

Poliţistului îi sclipesc ochii şi bagă banii în buzunar, bucuros de chilipir.

Din buletin cade o carte de vizită şi galant, poliţistul se apleacă să o ridice. La aşa şpagă, era firesc.

Poliţistul înţepeneşte: cartea de vizită era a şefului tehnicului pe ţară de la interne.

- Îl cunoaşteţi pe “gealul” Icsulescu?

-Da! E naşul meu!

-Ia-ţi dom’le actele şi banii înapoi de-aci că mă laşi fără pâine!

Dom’ Profesor râde şi apasă acceleraţia.

Spre stupefacţia celor zece poliţişti împrăştiaţi pe şosea, noi accelerăm şi poliţistul alergă după noi cu banii întinşi.

Ce-a fost asta, Profesore?
-M-am distrat şi eu puţin…

COMISIA ZURICH

Dacă primele 4 capitole te-au captivat, comandă romanul COMISIA ZÜRICH la comisiazurich@yahoo.com pentru 28 de lei cu toate taxele incluse.
Chiar dacă au crescut costurile de tipărire, am păstrat şi romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ tot la 28 de lei cu toate taxe incluse.

FRAGMENT DIN COMISIA ZÜRICH: POVESTEA RĂDUCANULUI

DUSTER - CEL MAI BUN DINTRE DACI

De câţiva ani buni, firma Apan-Brăila ne-a învăţat cu lansări spectaculoase, fiecare maşină fiind promovată inedit şi surprinzător.
De fiecare dată spectacole amănunţite care au încântat-o şi pe exigenta Sabrina dar astăzi am fost însoţită de Ingrid.
Evenimentul a debutat la orele 17 şi chiar dacă eram nerăbdătoare, bănuind o mare îmbulzeală m-am dus premeditat la spartul târgului, adică după socoteala mea pe la 18,30.
Moderatorul evenimentului a fost Mihai Mitoşeru. Plin de vervă, a dat savoare spectacolului. Ne-a făcut plăcere, îl mai aşteptăm pe la Brăila!
Se-nserase, se lăsase frigul dar, curioşii veneau încă şi dinspre Brăila şi dinspre Galaţi,cei mai curajoşi făcând şi un drive-test iar după un popas scurt la grătarul cu mici se-mprăştiau goniţi de frig.
Eu am înfruntat frigul mai bine de-o oră fiindcă am avut de ce.
Pe un teren accidentat, proiectat şi realizat de profesionişti specializaţi în amenajarea traseelor de off-road pentru concurs, din câte am înţeles singurul din ţară de acest gen, doi "DACI", unul argintiu şi unul brun au arătat ce pot.
Şi chiar pot! Treceri peste buşteni,peste borduri, zone de pietre, noroaie, urcare pe parapeţi, pante abrupte şi senzaţia maximă: rampa basculantă.
Am testat şi 4x2-ul şi 4x4. Acelaşi comportament ferm la ambele variante şi la toate încercările.
S-au dus vremurile când era de mare actualitate bancul ăla cu Mercedes, maşini şi Dacii.
Dacă Loganul are succes şi în interiorul şi în afara graniţelor, Duster-ul este o maşină serioasă, frumoasă şi cu capabilităţi excepţionale la preţuri accesibile.
La o piaţă concurenţială atât de aglomerată, de regulă elementele de design se mai preiau de la o marcă la alta. Am căutat şi pe caroseria DUSTER-ului elemente preluate şi spun cu bucurie că nu le-am identificat.
Hayonul chiar are o tăiere în trapez răsturnat ce-l individualizează, aşa cum acelaşi trapez se regăseşte pe ancadramentele stopurilor.
La preţurile afişate mă aşteptam la un interior spartan dar în mod surprizător nu mai întâlnim habitaclu "de Dacie" ci un ambient atrăgător, cu finisaje de mare fineţe, planşa de bord fiind deosebită, tonuri de negru combinate cu brun strălucitor la varianta 4x4.
Deşi am dat în lăcomie şi am făcut 3 drive-teste, cu ochii la terenul spectaculos de accidentat n-am remarcat scaunele, fiindcă petrec mult timp la volan şi le dau mare importanţă. Dar dacă era ceva în neregulă, probabil aş fi remarcat. Oricum, mâine mai merg o dată să înregistrez toate detaliile.
Ar fi multe de spus şi nu sunt zgârcită la complimente, DUSTER-ul le merită din plin dar imaginile sunt mai convingătoare decât vorbele şi din cele vreo 200 de fotografii am postat doar 40 ca să nu-mi blochez blogul.
Dacă aveţi dificultăţi la vizionare vă rog să mă anunţaţi, fiindcă din dorinţa de a evidenţia toate detaliile nu m-am îndurat să le reduc prea mult din rezoluţie.
Pot paria că Duster-ul va repara mândria noastră naţională greu încercată şi mai mult decât atât, pot spune că de la Nadia Comănici n-a mai avut România un astfel de campion valoros.
Galerie foto DUSTER

http://www.torent-press.ro/