Citeşte romanele Comisia ZÜRICH şi DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ, autor DOINA POPESCU-BRĂILA

 

Loading...
.
Create your own banner at mybannermaker.com!
Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările

duminică, 10 ianuarie 2010

ELVIS – REGELE POLITICOS




Pe 8 ianuarie 1935 se năştea la Memphis geamănul norocos, ELVIS, frumosul bărbat alb cu voce de negru, rebel, lipsit de inhibiţii, devenit OMUL SPECTACUL, REGELE ROCK-ului şi IDOLUL a trei generaţii. Ar fi nedrept să spunem idolul femeilor, fiindcă şi bărbaţii l-au admirat deopotrivă.
Dar, dincolo de succesul exploziv şi comportamentul extravagant de scenă, puştiul teribil avea un dezvoltat cult al prieteniei şi cei din anturajul său au profitat la maxim. Este de notorietate că îşi urca prietenii în avion străbătând America de pe coasta de est pe coasta de vest sau invers, numai ca să mănânce clătite sau, că închiria un parc de distracţii doar pentru gaşca lui dar, puţini ştiu că vorbea cu dumneavoastră şi cu femeia de serviciu din platou şi că era excesiv de politicos şi bine crescut.
A dăruit prietenilor case, maşini, carturi, haine scumpe şi bijuterii dar, a trăit umilinţa trădării. După suferinţa profundă pricinuită de moartea mamai sale, cea mai grea lovitură a primit-o de la un bodyguard pe care îl socotea prieten şi pe care l-a ţinut aproape şi l-a copleşit cu daruri. Respectivul, nu merită să i se pomenească numele, a scris o carte calomnioasă care l-a rănit profund pe artist.
Dincolo de poveştile care au circulat pe seama lui, ELVIS a fost o voce incredibilă şi un bărbat superb, nealiniat convenţiilor rigide ale anilor ’50. După 33 de ani de la moartea lui controversată, fan-cluburile din întreaga lume îl reconfirmă: EL ESTE REGELE!

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

CONTABILA ŞI MARINARUL

Am doi buni amici: el marinar, ea economistă. Stăteau la televizor şi urmăreau un ansamblu de dans din Chişinău.


El, proaspăt întors din voiaj:

– Ce ţâţe poa’ să aibă moldovencele-astea, dom’le!

Ea mirată:

– Tu la astea te uiţi? Eu am numărat picioarele, le-am împărţit la doi şi am calculat numărul dansatorilor, am adăugat impresarul, coregraful , regizorul de scenă, regizorul de sunet şi toţi auxiliarii, închirierea camionului pentru recuzită şi am calculat cât i-a costat pe ăştia turneul în România şi cât ar fi un cost cinstit al biletelor!

Le zic: mă, ori sunteţi ţicniţi, ori faceţi bancuri cu noi!

miercuri, 30 decembrie 2009

DOMNUL GEORGESCU ŞI CUTREMURUL


-Irina, avocatul Georgescu a fost unchiul meu. Povestea morţii lui, de-a râsu-plânsu’, este cunoscută în familie, dar a rămas tabu. In fond,  Georgescu era telectualul familiei, mândria mătuşilor şi evident, nu putem să-i aburim onoarea. S-a bârfit la priveghi, şi-au dat coate babele când înfăşurau sarmalele, s-au mai răscolit picanterii mai vechi dar, bulendrele s-au spălat în familie iar în ochii lumii s-au conservat aparenţele! Nucu, cel mai bun băiat!
-Zău, Nucu îl chema? Eu l-am ştiut doar de domnul Georgescu!
-Ei, aş! Îl chema Niţă dar, Nucu dădea bine la femei! Nucu avea în mintea lui o rezonanţă mai virilă! Un tip inteligent şi talentat, pe jumătate ratat datorită complexelor. A suferit toată viaţa datorită cheliei şi staturii. Purta numai pantofi de comandă cu tocuri de opt centimetri şi abia scotea un metru şaizeci! Imaginează-ţi că la cutremurul din 1977 a strigat :cutremuuur!- şi în loc să-şi salveze copii, a preferat să-şi caute fesul.
-Adică, cum?
-Uite, aşa! Ziua umbla la costum şi pălărie, noaptea asorta la pijama un fes gri cu dungi galbene, oricât ar fi fost de cald fiindcă, nu suporta să-şi expună chelia. De altfel, avea doi metri de pălării! Înainte de cutremur cu câteva minute a făcut duş şi a testat o nouă şi miraculoasă soluţie de creştere a părului. Fiind dat cu zama aia pe cap, îşi lăsase fesul pe te miri unde. A riscat să cadă casa pe el, decât să-i vadă vecinii chelia. După cutremur, când l-au tachinat cumnaţii că era gata să crape de dragul fesului, a bravat că a făcut casa cu mâna lui, ca să reziste la un cutremur de 9 grade pe scara Richter şi a vrut să-şi demonstreze încrederea în soliditatea casei.
-Mare figură Nucu ăsta!
-Ei, Irina, de câte ori mă uit pe gaura cheii în viaţa cuiva, nu mai simt nevoia să merg la cinema! Nucu ăsta oricum era cam într-o dungă! La prima vedere părea întreg la cap şi nu-ţi dădea de bănuit! Poate ai fost gros îmbrăcată şi n-ai avut ocazia dar, dacă te întindeai mai mult la vorbă cu el şi purtai mâneci scurte, te studia bine şi din senin îţi spunea:
-Drăguţă, ai nişte vene excelente! Când ţi-ai luat sânge ultima dată?
-Cetăţeanul era oleacă vampir?
-Nu, dar, până să devină avocat a lucrat vreo patru ani ca asistent la un laborator de analize medicale!
-Aha! Băiatul era defectat de meserie!
-Eram puşti şi-i fac o vizită anunţată la laborator. Zice: hai salut, vezi că ţi-am oprit un ness şi un sifilis cu patru cruci!
-Zic: nene, mersi de ness dar, cu sifilisul găseşte-ţi pe altul!
-Se uită la mine pe deasupra ochelarilor: sifilisu’ este pe lamă la microscop! L-am recoltat de la o paraşută culeasă cu duba de pe centură! A trebuit să trag sânge de la tot inspectoratu’ judeţean de miliţie, că au ţinut-o toată noaptea în arest şi s-au lăcomit toţi la chilipir! Hai, studiază bine lama, ca să nu rămâi prost!
-A, şi de atunci te-ai deşteptat!
-Nu! Doar că am început să port scufiţă!
-Mă scuteşti de amănunte? Mai povesteşte de jupânu’ că am început să îndrăgesc personajul!
-Adică fac tumbe ca să te vrăjesc - tânăr, viu şi frumos - şi tu îndrăgeşti personajul decedat! Bravo! Hai să-ţi mai zic de-o ţicneală de-a lui: dacă intra într-o încăpere, bătea delicat în uşă.
-Normal, băiat educat doar era avocat, nu un linge blide!
-Da, fato, da’ bătrânul bătea la uşă şi când ieşea din încăpere!
-Mişto! Adică era atât de distrat, încât nu mai ştia dacă intră sau iese?
-Noooo! Era prudent! Se temea că dacă stă unu’ de prost sau de şmecher în spatele uşii şi îi dă cu uşa în cap o să fie dat în judecată!
-Pe ăsta se vede treaba că l-au defectat toate meseriile câte un pic!
-Mda! Cred că Nucu lua meseria prea în serios! Se pare că a avut un accident de muncă în final!
-Nu te-ai lămurit dom’le că a mierlit-o la curve?
-Nerecunoscătoare mică! Poate era acolo ca să strângă probe pentru procesul tău!
-Defilezi prin lobodă, băieţel! Îmi mai eşti dator cu o poveste...

--------------------------------------------------------------------------------

About this entry

You’re currently reading “DOMNUL GEORGESCU ŞI CUTREMURUL(II),” an entry on DoinaPopescu's Blog

marți, 29 decembrie 2009

Google a comis-o!

Jos Google în „moldovenească”! „Трэяскэ лимба ромынэ!


Mister Google, prietenul nostru cel de toate zilele a comis-o! După ce a fost amendat de instanţa pariziană cu 300000 de euro pentru încălcarea drepturilor de autor în cadrul proiectului de digitalizare a bibliotecii mondiale închide anul cu o nouă gafă: Google moldovenească!
Valentin Mazarescu administratorul grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google” pe Facebook a reunit peste şase mii de internauţi. Membrii grupului se adresează, întâi de toate, administraţiei Google, căreia îi solicită să cunoască în detalii subtilităţile lingvistice ale produselor sale.


„Moldoveneasca nu este o limbă. E limba română”, scrie administratorul grupului, , în profilul grupului. Mai citim că „moldoveneasca este o invenţie a lui Stalin, care a plănuit să rusifice populaţia de etnie română dintre Nistru şi Prut”.
Printre cei aproximativ 6 mii de membri ai grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google” se regăsesc portalul de ştiri Unimedia, radio Vocea Basarabiei, Monitorul Civic, jurnaliştii Oxana Iuteş, Doru Dendiu, Sorina Ştefârţă, Tudor Darie şi Valentina Basiul, politicienii Dorin Chirtoacă şi Ala Mândâcanu, precum şi Tinerii Democraţi – reprezentanţii aripii tinere a Partidului Democrat din Moldova pe Facebook.
Administratorul Valentin Mazarescu îi îndeamnă pe membrii grupului să popularizeze, printre facebookeri, cauza pentru care aceştia pledează.
Jos Google în „moldovenească”! „Трэяскэ лимба ромынэ!!!!!!!!!!!!!” (Trăiască limba română!), este o urare scrisă, cu ironie, de unul dintre ultimii internauţi care, acum câteva ore, s-a alăturat grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google”, găzduit de Facebook.
Dacă nici tu nu ai nevoie de dicţionar ca să-ţi traduci din română în moldovenească, te aşteptăm pe Facebook.
Dacă doreşti să afişezi pe blogul tău bannerul SPUNE NU GOOGLE MOLDOVENEASCĂ, copiază codul.
Sursa imagine: google.com
Autor: Ion Uruşciuc
Sursa: HotNews.md
 
TORENT PRESS | DOINA POPESCU BLOG | LA TANTI ELVIRA | Micul Scriitor