Citeşte romanele Comisia ZÜRICH şi DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ, autor DOINA POPESCU-BRĂILA

 

Loading...
.
Create your own banner at mybannermaker.com!

luni, 28 iunie 2010

Uite cine face sex

Lângă biroul meu este o farmacie amenajată într-un apartament de bloc . Cu vreo trei-patru ani în urmă, intru să iau o reţetă. Spaţiu de la tejghea la uşă, cam un metru jumate. Mă aşez la rând după un domn în vârstă care mirosea bine a moş.


Când ajunge la tejghea izbugneşte nervos:-Da’ pleacă duduie din sufletul meu, că poate vreau să comand ceva special şi mă jenez de dumneata. Eu am trăit în străinătate şi lumea stătea civilizat, la trei metri în spate. Românie de rahat!

-Domnule, îmi cer scuze, dar trei metri în spate aici înseamnă să mă duc în staţia de autobuz. Cumpără liniştit ce doreşti că nici nu te cunosc, nici la medicamente nu mă pricep dincolo de aspirină şi algocalmin.

-Da’ poate vreau să comand Viagra!

-Ei, în cazul ăsta ar trebui să fii mândru, domnule, nu să te ascunzi! Angajatul meu de 26 de ani s-a dus la Revelion c-o blondă periculoasă şi când l-a tras blonda în altă cameră şi-a sărit pe el s-a scuzat că… e prea frig…

Brusc înveselit, cetăţeanul comandă 4 cutii de Viagra.

-Mă scuzaţi, dar Viagra se cumpără cu pastila, că-i 300000 de lui( adică 30 de lei, dar încă erau banii vechi).

-Duduie, ştiu cât este dar vreau 4 cutii, să fie, fiindcă mi-e jenă să cumpăr mereu şi vânzătoarele mă iau la mişto.

-Dar n-am atât de multe poate vreo 2 cutii şi ceva.

Nu ştiu câte a luat până la urmă dar a plătit vreo 6 milioane. Eu am făcut reţeta şi cum virilul se deplasa cu paşi mărunţei, târându-şi cu greu băşinile, cum se spune în popor, aproximativ discret i-am scos pe toţi din firmă să vadă fenomenul. Un tip şi-a făcut milă de el şi l-a luat de braţ ajutându-l să traverseze.

În week-end mă vizitează o prietenă şi-i povestesc. Rămâne consternată:

-Draga mea, eu am 36 de ani şi fac amor de două ori pe an! Deja i-am zis şi soacră-mi că nu mai suport!

-Şi soacră-ta ce-a zis?

-Că nu-i problemă, că nici ea nu mai face de vreo două luni, că moşu-i greu şi-o dor picioarele!

8 comentarii:

  1. Uite ca pot, ca sa parafrazez titlul tau.
    In primul rând, tin sa-ti spun ca-mi place foarte mult Comisia Zurich, atât cât am citit din ea - cred ca o voi cumpara daca se poate comanda în acest continent. Da, sunt plecat de aproape 20 de anisori si relatia mea cu radacinile mele sunt ale naibii de complexe. Nu "ce" ci "cât" ti-as fi dorit eu dulce Românie, mi-ar veni doar sa spun daca nu as fi poate imediat banuit de un pur mercantilism data fiind folosirea adverbului respectiv. Dar, passons! De fapt introducerea e o punte de legatura cu ceea ce as avea de zis a propos de textul tau, asta pentru ca tine de relatia pe care am dezvoltat-o cu acele profunde, inextricabile radacini românesti. De când traiesc departe, o anume perspectiva s-a instaurat, inevitabil, si am înteles si ce m-a determinat sa plec din tara, desi ma simteam atât de atasat de ea. Ceea ce-mi devenise insuportabil era continua judecare, a datului cu parerea despre cum si ce ar trebui sa fie viata altora, sport national la români. Bref, aplicat aici: Mosul ala, daca vroia sa se fute pâna sa moara, sa-si dea ultima lui suflare cu ultima picatura de sperma (da, ai citit bine), nu-i treaba ta si nici a nimanui pe acest pamânt. Si nici dincolo, daca exista asa ceva, desi în ultimul timp încep sa ma îndoiesc din ce în ce în privinta asta. Ca vroia sa-si dea ultimii bani pe curve si apoi sa moara cu un oftat, e treaba lui.
    Asta deci m-a deranjat în textul tau: titlul. Adica, "ie-te cine cumpara Viagra în timp ce îl cauta moartea pe acasa!" Da' ce te priveste pe tine asta?
    Cu riscul de a te dezamagi, asta nu-i treaba ta, chiar daca-i curg basinile în timp ce-si duce cutiile pline cu pilule albastre, fericit. E a lui.
    Si ca sa ti-o zic pe româneste: da ce, ti-a cerut banii tai sa le cumpere? Nuuu, erau ai lui si poate face ce pofteste cu ei, chiar si sa se fute cu ultima putinta ce o mai avea. E timpul lui, e viata lui, si e treaba lui.
    In rest îmi place mult cum scrii, si desi m-ai enervat profund cu titlul asta speculativ, tot îti voi comanda cartea aia si voi urmari ce scrii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Povestirea prietenului meu Mircica:
    - Cind abia aparuse viagra pe piata, tocmai plecam intr-o vizita in RO. Aveam anumite "intentii" si mi-am procurat 2 pastile. La vama, m-au purecat datorita unor bagaje excesive. Dupa discutii aprinse, m-au directionat spre camera controlului total. Pe drum am inghitit cele 2 pastile, sa n-am probleme suplimentare.
    - Si-au facut efectul? Era o vamesita?
    - Parca mai conta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ha, ha!
    Ideea este că textul cu moşul este un pretext pentru drama prietenei mele!
    Esenţa nu este de fapt că omul îşi cheltuie banii pe Viagra ci că el abia îşi târâie băşinile şi încă face sex, la fel şi soacra, este solicitată de moşul ei de vreo 80 de ani dar "o cam dor chicioarele", iar prietena mea la 36 de ani, face amor doar de două ori pe an fiindcă are o putoare de soţ!
    Dacă mai citeşti o dată textul, vei vedea că de fapt l-am felicitat sincer pe moş.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sigur că mai conta! Poate vameşiţa voia să profite şi ea puţin!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mda, spui ca episodul cu mosul e un pretext pentru problema amicei de 36 de ani. Could be, BUT:

    1. Titlul trimite direct la mos, nu la amica ta.
    2. Pui mare accent pe contrastul între purtatul basinilor si facutul sexului de catre acelasi preopinent.
    3. Când episodul a avut loc, cu tot accentul pe care l-ai pus pe acest "socant" contrast: basini vs. sex viagrat (e buna asta, nu, îti dau voie s-o folosesti ca expresie daca vrei), nu aveai cum sa stii ca peste o saptamâna o vei întâlni pe amica si ca îi vei povesit episodul în raport cu ce-ti va spune ea ca sa faci legatura. Tu deja îti facusesi, în forumul tau interior ca sa zic asa, judecata despre nenorocitul ala doritor de înca vreo câte ejaculari programate piluratec (si pe asta ti-o dau voie s-o folosesti daca vrei). Si ca vei face, în retrospect (sau retrospectiv) aceasta legatura nu aveai cum sa stii când i-ai scos pe toti colegii sa "vada fenomenul". Nu, episodul cu mosul e în sine o chestie care nu mai apoi l-ai pus într-o naratiune. Daca l-ai fi lasat singur, ar fi fost prea o judecata în sine; asa legat cu soarta unei amice de 36 de ani careia culmea i s-ar cuveni sa primeasca ejaculari mai multe si nu le primeste (ca de fapt la cam asta se reduce tot cu femeile: câte ejaculari pe ratie de timp primesc, una pe zi, 2, 5, 1 la 4 zile, etc. Si ma întreb, ce naiba v-a apucat pe toate, sau de fapt asa erati dintotdeauna? Eu când eram mic aveam impresia ca fetele ne fac un hatâr daca ne acorda atentie sau daca ne lasa sa le atingem, iar acum realizez ca ne taxeaza la sânge, ba nu, la sperma, de nu se poate, tare înselatoare sunt aparentele când esti mic).
    Deci, justificarea cu soarta amicei nu tine pentru ca pur si simplu, cum zicea Sidney Poitier în filmul In arsita noptii, suspectul nu putea sa conduca doua masini în acelasi timp ... Idem tu. Una e una, si cealalta e altceva (vorba proverbului bulgar).
    Dar tot îmi place de tine cum scrii, ai har, si asta e rar. Nu-i nimic ca te-am prins cu chestia asta, nu te judec prea tare, oricui i se poate întâmpla, si în plus episodul cu mosul trebuie sa fi fost hilar si-ti înteleg reactia. M-am evervat pe moment când am scris prima data, nu are rost sa mai pierzi timpul cu chestia asta, scrie înainte ca scrii bine. Dar punctisorul asta nu încerca sa-l câstigi ca nu poti, si nu are rost sa mai încerci. Deci îti urez numai bine si la mai mare (ai o mocuta de semeni nitel cu maica-mea, îmi amintesti de ea - si ea era de pe lânga Dunare nascuta). Pa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mda, spui ca episodul cu mosul e un pretext pentru problema amicei de 36 de ani. Could be, BUT:

    1. Titlul trimite direct la mos, nu la amica ta.
    2. Pui mare accent pe contrastul între purtatul basinilor si facutul sexului de catre acelasi preopinent.
    3. Când episodul a avut loc, cu tot accentul pe care l-ai pus pe acest "socant" contrast: basini vs. sex viagrat (e buna asta, nu, îti dau voie s-o folosesti ca expresie daca vrei), nu aveai cum sa stii ca peste o saptamâna o vei întâlni pe amica si ca îi vei povesit episodul în raport cu ce-ti va spune ea ca sa faci legatura. Tu deja îti facusesi, în forumul tau interior ca sa zic asa, judecata despre nenorocitul ala doritor de înca vreo câte ejaculari programate piluratec (si pe asta ti-o dau voie s-o folosesti daca vrei). Si ca vei face, în retrospect (sau retrospectiv) aceasta legatura nu aveai cum sa stii când i-ai scos pe toti colegii sa "vada fenomenul". Nu, episodul cu mosul e în sine o chestie care nu mai apoi l-ai pus într-o naratiune. Daca l-ai fi lasat singur, ar fi fost prea o judecata în sine; asa legat cu soarta unei amice de 36 de ani careia culmea i s-ar cuveni sa primeasca ejaculari mai multe si nu le primeste (ca de fapt la cam asta se reduce tot cu femeile: câte ejaculari pe ratie de timp primesc, una pe zi, 2, 5, 1 la 4 zile, etc. Si ma întreb, ce naiba v-a apucat pe toate, sau de fapt asa erati dintotdeauna? Eu când eram mic aveam impresia ca fetele ne fac un hatâr daca ne acorda atentie sau daca ne lasa sa le atingem, iar acum realizez ca ne taxeaza la sânge, ba nu, la sperma, de nu se poate, tare înselatoare sunt aparentele când esti mic).
    Deci, justificarea cu soarta amicei nu tine pentru ca pur si simplu, cum zicea Sidney Poitier în filmul In arsita noptii, suspectul nu putea sa conduca doua masini în acelasi timp ... Idem tu. Una e una, si cealalta e altceva (vorba proverbului bulgar).
    Dar tot îmi place de tine cum scrii, ai har, si asta e rar. Nu-i nimic ca te-am prins cu chestia asta, nu te judec prea tare, oricui i se poate întâmpla, si în plus episodul cu mosul trebuie sa fi fost hilar si-ti înteleg reactia. M-am evervat pe moment când am scris prima data, nu are rost sa mai pierzi timpul cu chestia asta, scrie înainte ca scrii bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ehei, eu nu pot să ratez un moment ilar. Sigur că i-am scos pe angajaţii mei să vadă cine face sex: doi erau virgini şi unul stătea zi şi noapte la firmă să se joace pe calculator şi-şi neglija nevasta!
    Dacă-ţi place cum scriu, am vreo 300 de poveşti şi povestiri pe http://doinapopescu.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  8. ok, m-am dus pe adresa ta si am vazut pagina începînd cu Vulpoiul. Le voi citi pe toate. Un ultim lucru înca (suna dramatic, dar nu e): de unde pot sa comand cartea ta Comisia Zurich ca sa poate fi trimisa peste ocean în continentul aista(lalt)? Nu am nici cel mai mic habar de vreo librarie din România care ar putea oferi aceste servicii (de trimitere în strainatate, ca sa zic asa, a unor carti ce ar fi comandate de la ele). M-a facut realmente curios povestirea ta cu periplul ala elvetian.

    RăspundețiȘtergere

Ei, mai zi ceva dacă mai poţi...

 
TORENT PRESS | DOINA POPESCU BLOG | LA TANTI ELVIRA | Micul Scriitor