Citeşte romanele Comisia ZÜRICH şi DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ, autor DOINA POPESCU-BRĂILA

 

Loading...
.
Create your own banner at mybannermaker.com!

luni, 10 mai 2010

OMLETĂ ŞI PATRU CÂRNAŢI

Locuiam în centru oraşului, asta era de bine, într-o casă naţionalizată destul de mişto, pe care o împărţeam cu mai mulţi vecini la comun, ceea ce era al naibii de nasol.
Şi de departe şi de aproape, cel mai nesuferit era Victor Iordache, fost fotograf, zis Grasu, un tip la vreo 220 de kile ori ceva mai mult.
Râdeam de chiloţii lui fiindcă nu existau în comerţ pe dimensiunea lui şi nevastă-sa îi făcea din nişte materiale cadrilate nişte enormităţi. Trei perechi de chiloţi marca Grasu încărcau o frânghie întreagă!
Vărul meu Sorin zice: ce feţe de pernă mari şi borâte au vecinii voştri!
-Nu-s feţe de pernă! Sunt chiloţii lu’ Grasu, băieţel!
Şocat, a luat un metru de tâmplărie şi seara târziu, după ce-a intrat Grasu în casă i-a măsurat. Ani de zile a povestit la tot neamul ce dihănii de chiloţi i-a fost dat să vadă!
Grasu era antipatic şi fiindcă stătea veşnic la o masă în curte şi monitoriza tot, punând etichete răutăcioase şi tachinând pe toată lumea.
Asta în momentele paşnice, fiindcă dacă întârzia poştăriţa cu pensia sau i se năzărea ceva, să te ţii scandal zile întregi.
Madam Mery, nevastă-sa, fără să fie scundă, să fi avut maxim 45 de kilograme cu ţigară şi cu portţigaret cu tot dar, era o femeie cumsecade, chiar dacă oamenii ziceau că-i slabă-aşa de-a dracu’ ce-i.
Cel mai tare mă distram când mergea Grasu la aprozar. Avea platfus şi cei 200 de metri până la colţ îi făcea în jumătate de oră.
Ca să-i fac în ciudă, îl pândeam când se-mbrăca şi ieşeam pe poartă imediat în urma lui. Treceam agilă pe lângă el, stăteam la coadă, făceam drumul de-ntoarcere şi el abia îşi târa şuncile în drum spre aprozar.
Ajungeam cu zarzavaturile acasă şi aveam timp berechet de o şuetă cu madam Mery.
Trăia rău cu răutatea lui, suferise mult, încă din tinereţe o înşelase şi-o bătuse cu sălbăticie.
Atunci îi puneam aceleaşi vechi întrebări: de ce la luat şi de ce nu l-a lăsat.
Pentru ambele întrebări avea un singur răspuns: l-a iubit!
Pentru mine era absolut incredibil.
Într-o zi a scos o cutie de pantofi şi a răsturnat-o. Un superb actor de cinema în haine elegante râdea fericit în acele poze sepia şi alb negru. Nu puteam să cred!
Victor Iordache fusese un bărbat incredibil de frumos şi elegant! Madam Mery fusese robită frumuseţii lui!
Băgând cutia la loc, văd în cămară şirul de cârnaţi şi-mi amintesc de o nedumerire mai veche:
-Doamna Mery, zic eu, dacă tot mi-aţi dezvăluit acest secret, lămuriţi-mă, vă rog, de ce cârnaţii dumneavoastră au 75 de centimetri? De ani buni mă frământă întrebarea asta!
-Eşti foarte tânără, drăguţă! Instinctiv, femeile fac cârnaţii după propriul ideal.
-Idealul dumneavoastră masculin este de şaptezeci şi cinci de centimetri?- întreb eu uluită.
La lipsa mea de informaţii de la acel moment, funcţionând doar pe presupuneri şi imaginaţie, aveam vreo 16 ani, tot ce era peste 45 era absolut inutil.
Şi dacă asta cu idealul era pe bune, deja era tragic: urmând exemplul mamei eu făceam cârnaţii de vreo cinci ori mai mici! Eram deja confuză!
-A, nu drăguţă!- zice madam Mery, eu sunt excepţia care confirmă regula. Eu fac cârnaţii de 75, pentru că Victor mânâncă o omletă cu patru cârnaţi. Adică o omletă de 16 ouă cu 4 cârnaţi.
Fac calculul şi nu-mi vine a crede:
-Adică mănâncă 16 ouă şi trei metri de cârnaţi la o masă?
-Da’ dar, când locuieşti la comun şi toţi vecinii sunt cu ochii pe tine, vezi ce firesc şi inofensiv sună ” nevastă, pregăteşte o omletă şi patru cârnaţi”?!

citeşte despre Grasu şi PUTEREA MINIJUPULUI

2 comentarii:

  1. De obicei astia grasi sint buni, fara vointa. Victor sparge regulile!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei sunt graşi... şi graşi...Nu poţi asocia figura lui Victor Iordache cu un bonom.

    RăspundețiȘtergere

Ei, mai zi ceva dacă mai poţi...

 
TORENT PRESS | DOINA POPESCU BLOG | LA TANTI ELVIRA | Micul Scriitor